nefer definitie

11 definiții pentru nefer

NEFÉR, neferi, s. m. (Înv.) 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.
NEFÉR, neferi, s. m. 1. Soldat din vechea armată turcă. 2. Soldat pământean din corpul arnăuților; soldat care făcea parte dintr-o poteră, poteraș. – Din tc. nefer.
NEFÉR, neferi, s. m. (Învechit) Soldat din armata turcă; soldat făcînd parte din corpul arnăuților; oștean. Nu s-arată șir de care, Șir de care ferecate, Scîrțîind împiedecate De-angarale-mpovărate, De neferi înconjurate? IOSIF, PATR. 68. De la zaveră rămaseră în țară trupe turcești, un beșli-aga, cu cîțiva neferi în fiecare județ. GHICA, S. A. 29. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi! ALECSANDRI, O. 29.
nefér (înv.) s. m., pl. neféri
nefér s. m., pl. neféri
NEFÉR s. v. arnăut.
nefér (neféri), s. m. – Soldat turc. Tc. (arab.) nefer (Șeineanu, II, 272; Lokotsch 1533; Ronzevalle 169), cf. bg., sb. nefer. Sec. XIX, înv.
NEFÉR ~i m. ist. 1) Militar turc. 2) Soldat din corpul arnăuților; poteraș. /<turc. nefer
nefer m. 1. (la ieniceri) simplu soldat: temându-se nu cumva neferii, plecând, să facă neorânduieli GHICA; 2. poteraș, soldat pământean făcând parte din corpul arnăuților: cad neferii la pământ POP. [Turc. NEFER, simplu oștean].
nefér m. (turc. [d. ar.] nefer). Vechĭ. Soldat ĭenicer simplu. Soldat pămîntean din corpu arnăuților și întrebuințat ca poteraș. V. ascherliŭ.
NEFER s. (IST., MIL.) arnăut, poteraș. (~ din garda domnească.)

nefer dex

Intrare: nefer
nefer substantiv masculin