nedreptățire definitie

12 definiții pentru nedreptățire

NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva în chip nedrept, a(-i) face cuiva o nedreptate. – Din nedreptate.
NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva în chip nedrept, a(-i) face cuiva o nedreptate. – Din nedreptate.
NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata (pe cineva) în chip nedrept, a face (cuiva) o nedreptate. I se părea lui că îl nedreptățește profund. Averea se împărțea, după o serie de legate deosebite, în trei părți. CAMIL PETRESCU, U. N. 33.
nedreptățí (a ~) (ne-drep-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedreptățésc, imperf. 3 sg. nedreptățeá; conj. prez. 3 să nedreptățeáscă
nedreptățí vb. (sil. -drep-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedreptățésc, imperf. 3 sg. nedreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nedreptățeáscă
NEDREPTĂȚÍ vb. v. persecuta.
NEDREPTĂȚÍRE s. v. persecutare.
A NEDREPTĂȚÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să suporte o nedreptate. /Din nedreptate
nedreptățì v. a face nedreptate.
nedreptățésc v. tr. Fac nedreptate cuĭva.
NEDREPTĂȚI vb. a năpăstui, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ ?)
NEDREPTĂȚIRE s. năpăstuire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva.)

nedreptățire dex

Intrare: nedreptăți
nedreptăți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -drep-
Intrare: nedreptățire
nedreptățire substantiv feminin