NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva în chip nedrept, a(-i) face cuiva o nedreptate. – Din nedreptate.

NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata pe cineva în chip nedrept, a(-i) face cuiva o nedreptate. – Din nedreptate.

NEDREPTĂȚÍ, nedreptățesc, vb. IV. Tranz. A trata (pe cineva) în chip nedrept, a face (cuiva) o nedreptate. I se părea lui că îl nedreptățește profund. Averea se împărțea, după o serie de legate deosebite, în trei părți. CAMIL PETRESCU, U. N. 33.

nedreptățí (a ~) (ne-drep-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedreptățésc, imperf. 3 sg. nedreptățeá; conj. prez. 3 să nedreptățeáscă

nedreptățí vb. (sil. -drep-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nedreptățésc, imperf. 3 sg. nedreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nedreptățeáscă

NEDREPTĂȚÍ vb. v. persecuta.

NEDREPTĂȚÍRE s. v. persecutare.

A NEDREPTĂȚÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să suporte o nedreptate. /Din nedreptate

nedreptățì v. a face nedreptate.

nedreptățésc v. tr. Fac nedreptate cuĭva.

NEDREPTĂȚI vb. a năpăstui, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ ?)

NEDREPTĂȚIRE s. năpăstuire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva.)