necuviință definitie

11 definiții pentru necuviință

NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Pref. ne- + cuviință.
NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviință; indecență, obrăznicie; impolitețe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviință.
NECUVIÍNȚĂ, necuviințe, s. f. Faptă, vorbă etc. necuviincioasă; obrăznicie, mojicie. Atîta necuviință nici n-am mai pomenit! REBREANU, R. I 231. Nu-și mai ținea gura... învinuind pe împărăteasa cu fel de fel de necuviințe. RETEGANUL, P. II 27.
necuviínță s. f., g.-d. art. necuviínței; pl. necuviínțe
necuviínță s. f., g.-d. art. necuviínței; pl. necuviínțe
NECUVIÍNȚĂ s. 1. v. obrăznicie. 2. v. mitocănie. 3. v. obscenitate.
Necuviință ≠ cuviință, politețe
NECUVIÍNȚĂ ~e f. 1) Lipsă de bună-credință; indecență. 2) Faptă sau vorbă necuviinciosă. /ne- + cuviință
necuviință f. 1. lipsă de bună-cuviință; 2. vorbă sau faptă necuviincioasă.
necuviínță f., pl. e. Lipsă de cuviință, obrăznicie, mojicie. Obscenitate.
NECUVIINȚĂ s. 1. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.) 2. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, mojicie, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necloplire. (A comis o ~.) 3. imoralitate, impudoare, indecență, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate, (livr.) impudicitate, licență, licențiozitate, (înv. și pop.) mascara, măscară, măscăriciune, măscărie, scîrnăvie. (Un act de ~.)

necuviință dex

Intrare: necuviință
necuviință substantiv feminin