NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântători, -oare, adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. – Pref. ne- + cuvântător.

NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântători, -oare, adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. – Ne- + cuvântător.

NECUVÎNTĂTÓR, -OÁRE, necuvîntători, -oare, adj. Care nu cuvîntă, care nu vorbește. ♦ (Substantivat, n.) Animal, pasăre. V. dobitoc. Soarele lumina orbitor, cu ape și fîșii de raze repezite să străpungă ochii oamenilor și necuvîntătoarelor. DUMITRIU, N. 227.

necuvântătór adj. m., pl. necuvântătóri; f. sg. și pl. necuvântătoáre

necuvântătór adj. m., pl. necuvântătóri; f. sg. și pl. necuvântătoáre

NECUVÂNTĂTÓR s. v. animal.

necuvântător a. 1. care nu poate vorbi: ființe necuvântătoare; 2. lipsit de rațiune: animale necuvântătoare.

necuvîntătór, -oáre adj. Care nu poate cuvînta (vorbi), ca vitele.

NECUVÎNTĂTOR s. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~oare ale pădurii.)