9 definiții pentru necuvântător
NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântători, -oare,
adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. –
Pref. ne- +
cuvântător. NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântători, -oare,
adj. Care nu vorbește. ♦ (Substantivat) Animal. –
Ne- +
cuvântător. NECUVÎNTĂTÓR, -OÁRE, necuvîntători, -oare,
adj. Care nu cuvîntă, care nu vorbește. ♦ (Substantivat,
n.) Animal, pasăre.
V. dobitoc. Soarele lumina orbitor, cu ape și fîșii de raze repezite să străpungă ochii oamenilor și necuvîntătoarelor. DUMITRIU, N. 227.
necuvântătór adj. m.,
pl. necuvântătóri;
f. sg. și
pl. necuvântătoáre
necuvântătór adj. m., pl. necuvântătóri; f. sg. și pl. necuvântătoáre NECUVÂNTĂTÓR s. v. animal.
necuvântător a.
1. care nu poate vorbi: ființe necuvântătoare;
2. lipsit de rațiune: animale necuvântătoare.
necuvîntătór, -oáre adj. Care nu poate cuvînta (vorbi), ca vitele.
NECUVÎNTĂTOR s. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, vietate, viețuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~oare ale pădurii.) Necuvântător dex online | sinonim
Necuvântător definitie