necurat definitie

15 definiții pentru necurat

NECURÁT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art; pop.) Dracul, diavolul. – Pref. ne- + curat.
NECURÁT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Murdar. ♦ Fig. Necinstit, dubios, incorect. 2. Blestemat, spurcat; diavolesc. ◊ Duh necurat = spirit rău. ♦ (Substantivat, m. art.; pop.) Dracul, diavolul. – Ne- + curat.
NECURÁT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Necinstit, murdar. V. dubios. Afaceri necurate. ▭ De gînduri necurate mi-e simțirea urmărită. MACEDONSKI, O. I 280. El pre nurliu rîdea, Făcînd semne la un alt Judecător necurat. DONICI, F. 63. 2. Blestemat, spurcat; (în concepțiile religioase) închinat diavolului; diavolesc. Mai bine-ți rupeai gîtul decît îmi intrai în casă, ciumă necurată. CONTEMPORANUL, VIII 19. ◊ (Substantivat) Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ◊ Duh necurat = spirit rău, diavol. Fătu-meu, cum îți mai e? Cum stai la cap? Te-ai mai dezbărat de duhul necurat care te canonește? CARAGIALE, O. III 77. Dare-ar duhul necurat Să fie-n veci fărmecat. ALECSANDRI, P. I 7. ♦ (Substantivat; mai ales în forma articulată) Dracul, diavolul. Așa se învrăjbiră, fără să vrea, ca și cum necuratul și-ar fi vîrît coada. DELAVRANCEA, H. T. 148. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind, cu necuratul treabă. COȘBUC, P. I 242. Boierul acela avea o păreche de case... în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301.
necurát adj. m., pl. necuráți; f. necurátă, pl. necuráte
necurát adj. m., pl. necuráți; f. sg. necurátă, pl. necuráte
NECURÁT adj. v. ilegal, ilicit, incorect, necinstit, necorect, nelegal, neonest.
NECURÁT adj., s. art. 1. adj. v. impur. 2. adj. v. dubios. 3. adj. v. diabolic. 4. s. art. v. drac.
NECURÁT s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.
Necurat ≠ curat
NECURÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (negativ de la curat) Care este caracteristic pentru drac; de drac; drăcesc; diavolesc; diabolic. * (Duh) ~ spirit rău; diavol. /ne- + curat
necurat a. 1. care nu e curat, murdar; 2. fig. spurcat: duh necurat. ║ m. nume eufemistic dat diavolului: căzu și crăpă ca necuratul ISP. [Traducere după slav. NEČISTĬI (DUHŬ)].
necurát, -ă adj. Murdar, spurcat. Duh necurat, diavolu. S.m. Diavolu. S.n. Ps. S. Necurățenie.
necurat adj. v. ILEGAL. ILICIT. INCORECT. NECINSTIT. NECORECT. NELEGAL. NEONEST.
necurat s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.
NECURAT adj., s. art. 1. adj. impur, murdar, (pop.) spurcat. (Apă potabilă devenită ~.) 2. adj. dubios, echivoc, îndoielnic, suspect. (De o morală ~.) 3. adj. demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, satanic, (livr.) demoniac, mefistofelic, (înv. și pop.) satanesc, (înv.) demonicesc, mamonic, satanicesc. (Planuri ~.) 4. s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

necurat dex

Intrare: necurat
necurat adjectiv