necredință definitie

13 definiții pentru necredință

NECREDÍNȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Pref. ne- + credință.
NECREDÍNȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Ne- + credință.
NECREDÍNȚĂ s. f. 1. Lipsă de credință manifestată în relațiile dintre oameni; infidelitate. Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. 2. Lipsă de credință religioasă; faptul de a nu crede în dumnezeu.
necredínță (ne-cre-) s. f., g.-d. art. necredínței; pl. necredínțe
necredínță s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. necredínței, pl. necredínțe
NECREDÍNȚĂ s. 1. v. ateism. 2. v. adulter.
NECREDÍNȚĂ s. v. dubiu, eres, erezie, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire.
Necredință ≠ credință
NECREDÍNȚĂ ~e f. 1) rel. Lipsă de credință în Dumnezeu. 2) fig. Lipsă de fidelitate față de cineva; infidelitate; nestatornicie. /ne- + credință
necredință f. 1. incredulitate; 2. infidelitate.
necredínță f., pl. e. Lipsă de credință, infidelitate.
NECREDINȚĂ s. 1. ateism. 2. (JUR.) adulter, infidelitate, înșelăciune, (înv.) preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, (fig.) trădare. (~ în relațiile conjugale.)
necredință s. v. DUBIU. ERES. EREZIE. INCERTITUDINE. ÎNDOIALĂ. NEÎNCREDERE. NESIGURANȚĂ. REZERVĂ. SCEPTICISM. ȘOVĂIALĂ. ȘOVĂIRE.

necredință dex

Intrare: necredință
necredință substantiv feminin
  • silabisire: -cre-