neclintire definitie

9 definiții pentru neclintire

NECLINTÍRE, neclintiri, s. f. Stare de nemișcare; imobilitate, fixitate. – Pref. ne- + clintire.
NECLINTÍRE, neclintiri, s. f. Stare de nemișcare; imobilitate, fixitate. – Ne- + clintire.
NECLINTÍRE s. f. Stare de nemișcare, de imobilitate; fixitate. Vînturile trebuiau să-și sfărîme furia lor vijelioasă de neclintirea zidurilor de lemn. HOGAȘ, M. N. 170. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ (Poetic) Stepa fără hotar încremenise ca în moarte. Suna totuși ceva subțire și mărunt în acea neclintire a tăcerii. SADOVEANU, M. C. 94. ♦ Fig. Statornicie, neschimbare, nestrămutare.
neclintíre (ne-clin-) s. f., g.-d. art. neclintírii; pl. neclintíri
neclintíre s. f. (sil. -clin-), g.-d. art. neclintírii; pl. neclintíri
NECLINTÍRE s. 1. v. imobilitate. 2. fixitate, imobilitate, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. v. hotărâre.
neclintire f. imobilitate: totul e ’n neclintire, fără vieață, fără glas AL.
neclintíre f. Starea lucruluĭ neclintit, imobilitate: a sta în neclintire.
NECLINTIRE s. 1. fixitate, imobilitate, inerție, nemișcare, nemobilitate. (Stare de ~ a unui corp.) 2. fixitate, imobilitate, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. dîrzenie, fermitate, hotărîre, intransigență, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (~ unui om.)

neclintire dex

Intrare: neclintire
neclintire substantiv feminin
  • silabisire: -clin-