NECĂJÍ, necăjesc,
vb. IV.
1. Tranz. A pricinui cuiva un necaz, o neplăcere; a face cuiva sânge rău; a mânia, a amărî, a supăra. ♦ A sâcâi, a tachina pe cineva; a agasa, a plictisi. ♦
Refl. A se enerva, a se mânia.
2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a-și da osteneala, a se trudi; a se căzni. [
Var.: (
reg.)
năcăjí vb. IV] – Din necaz.
Cf. sl. nakazati. NECĂJÍ, necăjesc,
vb. IV.
1. Tranz. A pricinui cuiva un necaz, o neplăcere; a face cuiva sânge rău; a mânia, a amărî, a supăra. ♦ A sâcâi, a tachina pe cineva; a agasa, a plictisi. ♦
Refl. A se enerva, a se mânia.
2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a-și da osteneala, a se trudi; a se căzni. [
Var.: (
reg.)
năcăjí vb. IV] – Din necaz.
Cf. sl. nakazati. NECĂJÍ, necăjesc,
vb. IV.
1. Tranz. A pricinui (cuiva) un necaz, o supărare; a face cuiva sînge rău, a mînia, a supăra, a irita, a amărî. Blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii. CREANGĂ, P. 47. ♦ A nu lăsa (pe cineva) în pace; a sîcîi, a tachina. Ați necăjit într-o zi, prin gard, un păun, care s-a-nfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. Se găsea însă din cînd în cînd cîte un om care, neavînd altă treabă, se lega de el și-l necăjea. SLAVICI, O. I 227. ♦
Refl. A se enerva, a se mînia. Cu cît se vedea mai neîndemînatic, cu atît se necăjea mai rău. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Ce, bade, te-ai necăjit? Și eu numa i-am glumit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 77.
2. Refl. A-și da osteneala, a se trudi, a se căzni. Pușcașii se necăjeau să scoată un polobocel de vin. SADOVEANU, O. I 68. După ce ne-am necăjit pe drum două zile și două nopți, cînd s-agiungem la gazdă... ne fug surugiii. ALECSANDRI, T. I 120. ◊
Intranz. (Rar) Vai de mama cu feciori! Necăjește Pînă-i crește, Împăratu-i cătănește. BIBICESCU, P. P. 124. – Variantă:
năcăjí (CREANGĂ, A. 23, ALECSANDRI, T. I 112, HODOȘ, P. P. 207)
vb. IV.
năcăjésc v. tr. (vsl. nakaziti, a pedepsi, a învăța, sîrb. „a desfigura”, ceh. „a infecta”. V.
pricăjesc). Est. Supăr, întristez. Chinuĭesc, căznesc. Încĭudez, înfuriĭ. V. refl. Mă încĭudez. – În vest
necăjesc.