nebunit definitie

2 intrări

15 definiții pentru nebunit

NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.
NEBUNÍT, -Ă, nebuniți, -te, adj. (Rar) Înnebunit, nebun. – V. nebuni.
NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.
NEBUNÍT, -Ă, nebuniți, -te, adj. (Rar) Înnebunit, nebun. – V. nebuni.
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuní (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale, nebun, smintit; (prin exagerare) scos din minți, zăpăcit, uluit. Cîțiva simbriași ai portului aleargă înnebuniți dintr-o parte în alta. SAHIA, N. 39. Înnebunit în bătăi... el recunoaște că a ucis pe Dumitru. GHEREA, ST. CR. II 152. – Variantă: nebunít, -ă (DRĂGHICI, R. 225) adj.
NEBUNÍ vb. IV v. înnebuni.
NEBUNÍT, -Ă adj. v. înnebunit.
nebuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunésc, imperf. 3 sg. nebuneá; conj. prez. 3 să nebuneáscă
nebuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunésc, imperf. 3 sg. nebuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. nebuneáscă
A NEBUNÍ ~ésc tranz. v. A ÎNNEBUNI. /Din nebun
A SE NEBUNÍ mă ~ésc intranz. pop. (mai ales despre copii) A-și face de cap (ca un nebun); a se ține de pozne. /Din nebun
nebunit a. (poetic) înnebunit: lumea nebunită gemând din răsputere EM.
înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.
2) nebunésc verb V. înebunesc.

nebunit dex

Intrare: nebuni
nebuni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nebunit
nebunit