nebunie definitie

16 definiții pentru nebunie

NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie.
NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie.
NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale; alienație mintală, demență. Suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. Ar fi avut momente de adevărată nebunie ca să mă vadă. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. Pentru că mă văd tristă și pe gînduri, zic că dau semne de nebunie. ALECSANDRI, T. I 188. ◊ Loc. adv. (Determinînd verbe ca: «a iubi», «a plăcea» etc.) La nebunie = cu mare intensitate, foarte mult. Pe urmă mi-a citit niște scrisori de dragoste, de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. POPESCU, B. III 82. 2. Faptul de a fi nesocotit, nechibzuit. Eu cu nebunia mea am cutezat să-i necăjăsc. DRĂGHICI, R. 89. 3. Faptă nesocotită, nechibzuită, nesăbuită, prostie. Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. SADOVEANU, Z. C. 302. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă: mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. BOLINTINEANU, O. 389. ♦ Năzdrăvănie, poznă. În Moși... au făcut tot felul de nebunii. PAS, Z. I 126. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie. Rîdea c-un fel de copilăroasă nebunie. EMINESCU, N. 83. 4. Faptă de om nebun; grozăvie, oroare.
nebuníe s. f., art. nebunía, g.-d. art. nebuníei; pl. nebuníi, art. nebuníile
nebuníe s. f., art. nebunía, g.-d. art. nebuníei; pl. nebuníi, art. nebuníile
NEBUNÍE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, țăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.
NEBUNÍE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.
Nebunie ≠ rațiune
NEBUNÍE ~i f. 1) Stare a unei persoane care suferă de o boală mintală; alienație; demență. * A iubi (sau a-i plăcea) la ~ a iubi sau a-i plăcea extrem de mult. 2) Acțiune sau faptă de om nebun; alienație; nebunie. 3) Faptă nesocotită lipsită de gravitate; poznă; năzbâtie; boroboață. [G.-D. nebuniei] /nebun + suf. ~ie
nebunie f. 1. turburarea minții cauzată printr’o vătămare a creierului: acces de nebunie; 2. faptă nebună, extravaganță; 3. purtare ușuratecă.
nebuníe f. (d. nebun). Starea omuluĭ nebun. Faptă ca un nebun, extravaganță. Credință foarte greșită: e o nebunie să crezĭ asemenea lucrurĭ. Pl. Zburdălnicii copilăreștĭ: aceștĭ copiĭ fac numaĭ nebuniĭ. A ĭubi, a-țĭ plăcea la nebunie, a ĭubi, a-țĭ plăcea grozav.
nebunie s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.
NEBUNIE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. ghidușie, glumă, năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlîc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.)
NEBUNIE. Subst. Nebunie, nebuneală (pop.), nebunire (rar), înnebunire, demență, alienare mintală, alienație (livr.), insanitate (rar), tulburare mintală (fig.), boală mintală, detracare (livr.), dezaxare (fig.), dezechilibru (fig.), rătăcire (fig.), sminteală, smintire (rar), căpiere (rar), țicneală (fam.), scrînteală (fig.), scrîntire (fig.), țăcăneală (fig.), bolunzeală (reg.), zăluzeală (reg.), zăluzie (reg.), zărgheală (reg.), zărghenie (reg.). Delir, aiurare, halucinație; manie; psihopatie, psihoză; schizofrenie. Nebun, dement, alienat, psihopat, detracat (livr.), dezaxat (fig.), smintit, aiurit, trăsnit, iresponsabil. Casă de nebuni, ospiciu, balamuc. Psihiatrie, psihopatologie. Psihiatru. Adj. Nebun, nebunit (rar), înnebunit, dement, alienat, iresponsabil, bolnav mintal, dezaxat (fig.), dezechilibrat (fig.), căpiat (fig., fam.), smintit, rătăcit (fig.), țicnit (fam.), șui (fam.), capiu (fig.), scrîntit (fig.), țăcănit (fig.), trăsnit, aiurit, aiurea, zălud, zăluzit (reg.), zărghit (reg.), vîntuit (reg.), tuieș (reg.), bolînd (reg.), într-o ureche, ieșit (sărit) din minți, cu mintea rătăcită, sonat (fam.), sărit (ieșit) de pe fix (fam.). Vb. A înnebuni, a (se) nebuni (rar), a se aliena (livr.), a se detraca (livr.), a se dezaxa (fig.), a se dezechilibra (fig.), a căpia (fig., fam.), a se sminti, a se sona (fam.), a se țicni (fam.), a se scrînti (fig.), a se țăcăni (fig.), a se trăsni (fig.), a bolunzi (reg.), a (se) zăluzi (reg.), a se zărghi (reg.), a-și pierde mințile (mintea), a-și pierde dreapta judecată, a i se tulbura mintea (mințile) a-și sări (ieși) din minte, a da în mintea copiilor, a se scrînti la cap. A scoate din minți (din minte), a înnebuni, a băga în nebuneli, a sminti, a lua (a fura, a răpi, a suci) (cuiva) mintea, a tulbura (cuiva) mintea, a vîntui. A fi nebun (smintit, scrîntit), a nu fi în toate mințile, a nu fi sănătos la minte, a fi într-o ureche, a fi cam tralala, a fi (cam) într-o doagă, a-i lipsi (cuiva) o doagă, a fi lovit (bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap), a avea gîndaci la cap, a avea clavir la cap, a fi bun de (dus la) balamuc. A delira, a aiura. V. boală, fobie, iritare, manie, nestăpînire, zăpăceală. NECAZ
IRA FUROR BREVIS EST (lat.) mânia este o scurtă nebunie – Horațiu, „Epistulae”, 1, 2, 62.
la nebunie expr. foarte mult, enorm.

nebunie dex

Intrare: nebunie
nebunie substantiv feminin