NEBUNÉSC, -EÁSCĂ, nebunești, adj. Care denotă lipsă de rațiune, de minte; necugetat, nesocotit. ♦ Care depășește cu mult intensitatea, mărimea, cantitatea etc. obișnuită; excesiv, exagerat. – Nebun + suf. -esc.

NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.

NEBUNÉSC, -EÁSCĂ, nebunești, adj. Care denotă lipsă de rațiune, de minte; necugetat, nesocotit. ♦ Care depășește cu mult intensitatea, mărimea, cantitatea etc. obișnuită; excesiv, exagerat. – Nebun + suf. -esc.

NEBUNÍ, nebunesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) Nu mă nebuni! exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. – Din nebun.

ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuní (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.

NEBUNÉSC, -EÁSCĂ, nebunești, adj. Necugetat, nesăbuit, nesocotit. Mi-a venit deodată un gînd nebunesc. DEMETRIUS, C. 54. Nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 177.

NEBUNÍ vb. IV v. înnebuni.

nebunésc adj. m., f. nebuneáscă; pl. m. și f. nebunéști

nebuní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunésc, imperf. 3 sg. nebuneá; conj. prez. 3 să nebuneáscă

nebunésc adj. m., f. nebuneáscă; pl. m. și f. nebunéști

nebuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunésc, imperf. 3 sg. nebuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. nebuneáscă

NEBUNÉSC adj. 1. dement, demențial, smintit. (Un act ~.) 2. nebun, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (Faptă ~.)

NEBUNÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care vădește nebunie; demențial. 2) Care este lipsit de rațiune; nesocotit; necugetat; nechibzuit. 3) fig. Care depășește limitele obișnuite, întrecând măsura; nesocotit; necugetat; nechibzuit. /nebun + suf. ~esc

A NEBUNÍ ~ésc tranz. v. A ÎNNEBUNI. /Din nebun

A SE NEBUNÍ mă ~ésc intranz. pop. (mai ales despre copii) A-și face de cap (ca un nebun); a se ține de pozne. /Din nebun

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.

1) nebunésc, -eáscă adj. De nebun: fugă nebunească.

2) nebunésc verb V. înebunesc.

NEBUNESC adj. 1. dement, demențial, smintit. (Un act ~.) 2. nebun, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. (Faptă ~.)