nebântuit definitie

9 definiții pentru nebântuit

NEBÂNTUÍT, -Ă, nebăntiuți, -te, adj. Liniștit, netulburat; nevătămat, teafar, întreg. – Pref. ne- + bântuit.
NEBÂNTUÍT, -Ă, nebântuiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Liniștit, netulburat; nevătămat, teafăr, întreg. – Ne- + bântuit.
NEBÎNTUÍT, -Ă, nebîntuiți, -te, adj. (Învechit) Liniștit, netulburat; nevătămat. Se întoarse cu merele la împăratul lui, teafăr și nebîntuit, precum îl făcuse mă-sa. ISPIRESCU, U. 65. Dac-ar fi pretutindene tot asemene judecători... societatea bună ar remănea nebîntuită. CREANGĂ, A. 150.
nebântuít adj. m., pl. nebântuíți; f. nebântuítă, pl. nebântuíte
nebântuít adj. m., pl. nebântuíți; f. sg. nebântuítă, pl. nebântuíte
NEBÂNTUÍT adj. v. intact, întreg, neatins, nevătămat, sănătos, teafăr, valid, zdravăn.
nebântuit a. care n’a fost atins sau bântuit: rămase treaz și nebântuit de piroteală ISP.
nebîntuít, -ă adj. Care n’a fost bîntuit, care n’a suferit nimica: nebîntuit de furtună, de boală.
nebîntuit adj. v. INTACT. ÎNTREG. NEATINS. NEVĂTĂMAT. SĂNĂTOS. TEAFĂR. VALID. ZDRAVĂN.

nebântuit dex

Intrare: nebântuit
nebântuit adjectiv