NEASEMUÍT, -Ă, neasemuiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Neasemănat. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + asemuit.

NEASEMUÍT, -Ă, neasemuiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Neasemănat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemuit.

NEASEMUÍT, -Ă, neasemuiți, -te, adj. Neasemănat, incomparabil, extraordinar. Apele fluviului se îndreaptă spre mare, urmărite de priviri care încep să viseze la marile depărtări și neasemuita frumusețe a lumii. BOGZA, M. S. 24.

neasemuít (ne-a-) adj. m., pl. neasemuíți; f. neasemuítă, pl. neasemuíte

neasemuít adj. m. (sil. ne-a-), pl. neasemuíți; f. sg. neasemuítă, pl. neasemuíte

NEASEMUÍT adj. v. unic.

neasemuit a. și adv. neasemănat: starea lor neasemuită ca a celorlalți OD.

neasemuít, -ă (ea 2 sil.) adj. Est. Care nu poate fi asemuit, neasemănat. Adv. Neasemuit maĭ bun.

NEASEMUIT adj. incomparabil, inegalabil, neasemănat, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, unic, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~.)