neascultare definitie

11 definiții pentru neascultare

NEASCULTÁRE s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unei porunci. [Pr.: ne-as-] – Pref. ne- + ascultare.
NEASCULTÁRE s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unei porunci. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultare.
NEASCULTÁRE s. f. Lipsă de ascultare, insubordonare, indisciplină; încălcare a unei porunci. Neascultarea ce îmi făcuși va fi în sufletul tău o aducere-aminte foarte jalnică. GORJAN, H. IV 62.
neascultáre (ne-as-) s. f., g.-d. art. neascultắrii
neascultáre s. f. (sil. ne-as-), g.-d. art. neascultării; pl. neascultări
NEASCULTÁRE s. v. indisciplină.
Neascultare ≠ ascultare
neascultare f. nesupunere, insubordinațiune.
neascultáre (ea 2 sil.) f. Nesupunere, insubordinațiune.
NEASCULTARE s. indisciplină, nedisciplină, nesupunere, (livr.) insubordonare, (rar) recalcitranță. (Act de ~.)
neascultáre, neascultări s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unui ordin, a unei porunci. ♦ (Sens biblic) Atitudine de împotrivire față de Dumnezeu, de adevărul evangheliei sau de slujitorii bisericii. – Din ne- + ascultare.

neascultare dex

Intrare: neascultare
neascultare substantiv feminin
  • silabisire: ne-as-