NEAPĂRÁT, -Ă, neapărați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De care nu te poți lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ◊ Expr. A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. 2. (Rar) Căruia nu i te poți împotrivi, care nu poate fi ocolit, evitat sau omis; fatal, inevitabil. II. Adv. în mod necesar, cu orice preț; negreșit. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + apărat.

NEAPĂRÁT, -Ă, neapărați, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De care nu te poți lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ◊ Expr. A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. 2. (Rar) Căruia nu i te poți împotrivi, care nu poate fi ocolit, evitat sau omis; fatal, inevitabil. II. Adv. În mod necesar, cu orice preț; negreșit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + apărat.

NEAPĂRÁT1 adv. În mod necesar, cu orice preț; negreșit. Trebuie să-ți pun o decorație neapărat. ALECSANDRI, T. I 84. Nu-i destul de a ști carte și a scri, pentru a fi critică... mai trebuie neapărat giudecata nepărtinitoare. RUSSO, O. 88. – Pronunțat: ne-a-.

NEAPĂRÁT2, -Ă, neapărați, -te, adj. (Învechit) De care nu te poți lipsi, absolut trebuincios, strict necesar, indispensabil. Muzica a fost prețuită ca o neapărată auxiliară a petrecerilor vînătorești. ODOBESCU, S. III 101. Sînt unii bătrîni care ți se fac neapărați, a cărora față dorești s-o vezi. NEGRUZZI, S. I 301. Societatea este o întovărășire neapărată și slobodă totodată. KOGĂLNICEANU, S. A. 78. ◊ (Azi mai ales în expr.) A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuință) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. [Eu cer] poate prisos acolo unde se află ceea ce este de neapărată trebuință. ODOBESCU, S. III 39. Să aibă... foc, lucru ce-i era de neapărată trebuință. DRĂGHICI, R. 74. ♦ (Rar) Inevitabil. Aceste dar împlinite, pacea fu neapărată Și tot omul cu vecinul se-ntovărăși îndată. CONACHI, P. 300. Loc... care îi înfățoșa o neapărată moarte. DRĂGHICI, R. 160.

neapărát1 (ne-a-) adj. m., pl. neapăráți; f. neapărátă, pl. neapăráte

*neapărát2 (ne-a-) adv.

neapărát adj. m. (sil. ne-a-), pl. neapăráți; f. sg. neapărátă, pl. neapăráte

NEAPĂRÁT adj. v. categoric, cert, fatal, inevitabil, precis, sigur.

NEAPĂRÁT adj., adv. 1. adj. v. indispensabil. 2. adj. necesar, obligatoriu. (Lucruri de ~ trebuință.) 3. adv. v. indispensabil. 4. adv. v. morțiș. 5. adj., adv. v. absolut. 6. adv. v. sigur.

NEAPĂRÁT adv. v. continuu, încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veșnic.

NEAPĂRÁT1 adv. În mod necesar; cu orice preț. [Sil. ne-a-] /ne- + apărat

NEAPĂRÁT2 ~tă (~ți, ~te) (negativ de la apărat) 1) Care este absolut necesar; indispensabil. * A fi de ~tă nevoie (sau trebuință) a fi foarte necesar; a nu se putea lipsi de ceva. 2) rar Care decurge în mod fatal din ceva; care nu poate fi ocolit, evitat sau omis. [Sil. ne-a-] /ne- + apărat

neapărat a. 1. lipsit de apărare: o țară neapărată va pustii prea ușor NEGR.; 2. indispensabil: trebuință neapărată. ║ adv. sigur, absolut necesar.

neapărát, -ă (ea 2 sil.) adj. (ne și apărat, part. d. apăr). Fără apărare. Indispensabil, care trebuĭe numaĭ de cît: nevoĭe neapărată. Adv. Absolut, numaĭ de cît, în orĭ-ce caz, sigur: să vie neapărat în coace!

neapărat adj. v. CATEGORIC. CERT. FATAL. INEVITABIL. PRECIS. SIGUR.

neapărat adj., adv. v. ABSOLUT. IMPERIOS. STRINGENT.

NEAPĂRAT adj., adv. 1. adj. indispensabil, necesar, nedispensabil, vital. (Condiții ~ pentru viață.) 2. adj. necesar, obligatoriu. (Lucruri de ~ trebuință.) 3. adv. indispensabil, obligatoriu, (rar) necesarmente. (Este bine sau chiar ~ să te duci acolo.) 4. adv. norțiș, musai, negreșit, numaidecît, obligatoriu, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...) 5. adv. indiscutabil, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, precis, sigur, (pop.) nesmintit. (~ voi fi acolo la ora anunțată.)

neapărat adv. v. CONTINUU. ÎNCONTINUU. ÎNTRUNA. MEREU. NECONTENIT. NECURMAT. NEÎNCETAT. NEÎNTRERUPT. NEOBOSIT. NEOSTENIT. PERMANENT. PURURI. VEȘNIC.