NEÁM, neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊ Loc. adj. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ◊ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Uniune de ginți și de triburi din Comuna primitivă; p. ext. seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊ Expr. De neam (bun, mare etc.) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. 4 Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în Evul Mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; denumire a urmașilor boierilor mari sau veliți, care ocupau dregătoriile importante. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♦ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg. și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem.

NEAM, neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊ Loc. adv. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ◊ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊ Expr. De neam (bun, mare etc) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă de loc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. ◊ Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în evul mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; descendenți ai unor boieri mari. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesiune sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ◊ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg. și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem.

NEAM1 adv. (Olt., Munt.; familiar) De loc, de fel, cîtuși de puțin, nimic. Azi-noapte n-am dormit neam. PREDA, Î. 160. Mai greu e că, în orașul ăsta babilonic, surugiii ei de la Bălcești nu se pot descurca neam. CAMIL PETRESCU, O. I 177.

NEAM2, neamuri, s. n. 1. (În vorbirea comună) Popor, națiune. Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. I 5. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. Viață și domnie le nesocotesc: Ale mele lupte vouă-o dovedesc; Însă țin la țară, țin la neatîrnare; Țin ca să-mi fac neamul lăudat și mare. BOLINTINEANU, O. 46. Libertatea-n fața lumii a aprins un mîndru soare, Și-acum neamurile toate cătră dînsul ațintesc. ALECSANDRI, O. 91. ◊ Fig. Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale. EMINESCU, O. I 100. ◊ Loc. adj. De tot neamul = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. Trăiau în orașul acela oameni de tot neamul. ◊ Expr. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. Jder a aflat că, de neamul lui, acel slujitor e alvanit și-l cheamă Grigore Doda. SADOVEANU, F. J. 521. Sînt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Mandeb vin. COȘBUC, P. I 108. Nu știi că sînt neam de turc? TEODORESCU, P. P. 615. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... Strămoșul nostr-Adam, Din care ne tragem neamu. TEODORESCU, P. P. 166. ♦ (Ist.) Uniune de ginți în orînduirea comunei primitive. 2. Familie. Două neamuri nu se puteau suferi în Drăgaica: neamul Bivolăreștilor și neamul Beldieștilor. SANDU-ALDEA, U. P. 115. ◊ Fig. Vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor să fie uneltele tale. ISPIRESCU, L. 369. ◊ (În loc. adj., reflectînd deosebiri de stări sociale) De neam (bun, mare etc.) = care face parte din nobilime, nobil; din rîndurile celor bogați. Are casă frumoasă, nevastă de neam, ș-un băiat la Paris. VLAHUȚĂ, O. A. 207. Am încercat [condurul]... la femei de neam și la de cele proaste. ISPIRESCU, L. 307. Poftim, vestiți și de bun neam domni, crai și împărați! ALECSANDRI, T. I 413. (De) neam prost = a) de origine modestă, din păturile de jos; b) prost crescut, bădăran. ♦ (Învechit; mai ales la pl.) Familie nobilă, boierime. Vodă, înaintea bătăliei... chemase în sfat de-a valma «neamurile» cu mișeii. Au stat mojicii la un loc cu boierii. SADOVEANU, O. I 4. Boierănașii, neamurile și mazîlii sau nobilimea cea de la țară... erau scutiți de dări către stat. GHICA, S. XIII. ♦ (Învechit și regional) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. De obicei neamurile sînt hotărîte din vechi, prin stîlpi de piatră sau prin diferite semne, care se știu: copaci, tufe, movilițe ș. a. PAMFILE, A. R. 152. 3. Rudă. Trecu pe la neamurile celui ucis. DUMITRIU, N. 191. Mama s-a împrumutat la neamuri și a încropit banii. PAS, Z. I 243. Neamurile erau adunate și începuseră ospățul. SADOVEANU, F. J. 394. ◊ Expr. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (a șasea sau a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă de loc cu cineva. Erau și neamuri așa mai departe, a cincea, a șasea spiță. RETEGANUL, P. I 30. A fi (sau a se face) neam cu cineva = a fi sau a deveni rudă, a se înrudi cu cineva. Ț-oi da car cu șase boi, Să te faci tu neam cu noi. HODOȘ, P. P. 148. Neam de neamul meu (tău etc.) = a) (în propoziții negative, întărind negația) nimeni din familia mea (ta etc.). N-a călcat neam de neamul lui Precup pe covoare persienești. C. PETRESCU, A. 475. Crezi că eu de bine bat drumurile cu traista de icoane în spinare? Aoleu! N-a umblat cu treburi d-astea neam de neamul nostru. REBREANU, R. I 274. Neam de neamul meu n-a mîncat așa bucate. CREANGĂ, P. 9; b) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși. Ai voștri să fie [acești munți] de veci, și neam de neamul vostru să-i stăpînească-n pace. VLAHUȚĂ, la TDRG. Tămădăienii... neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan. ODOBESCU, S. III 14. 4. (Învechit și arhaizant) Generație. Flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan. EMINESCU, O. I 144. 5. Specie, gen, varietate. Aveau... porumbei de toate neamurile și de toate culorile. PAS, Z. I 129. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O I 87. N-am avut parte a constata... talentele poliglote ale acestui interesant neam de păsări. ODOBESCU, S. III 31. ◊ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. Pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! ALEXANDRESCU, M. 4. 6. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. O să se nască alt Tudor... să pună capăt puterii nesătule a neamului ciocoiesc. STANCU, D. 10. Neamul Cain încă nu s-a stins. EMINESCU, O. I 157. [Armata romînească] se alcătuia: 1. De cetele de dorobanți sau neamul dorobănțesc după cum îl numesc cronicarii noștri. BĂLCESCU, O. I 13.

neam1 (reg., fam.) adv.

neam2 s. n., pl. neámuri

neam adv.

neam s. n., pl. neámuri

NEAM adv. v. defel, deloc, nicicum, nicidecum, nimic.

NEAM s. 1. seminție, trib, (înv. și pop.) sămânță. (Din ~ hunilor.) 2. v. popor. 3. v. națiune. 4. seminție, spiță, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din același ~.) 5. v. rudă. 6. v. familie. 7. familie, sânge. (E din ~ nostru.) 8. v. specie. 9. neamul omenesc v. omenie. 10. v. naționalitate.

NEAM s. v. generație, naștere, obârșie, origine, proveniență, sex.

NEÁMURI s. pl. v. aristocrație, boierime, nobilime.

neám (neámuri), s. n. – 1. Popor, națiune. – 2. Rasă, castă, gen, clasă. – 3. Generație. – 4. Rudă, rudenie. – 5. (Mold.) Reuniune de boieri fără sarcini publice, boierie. – 6. Clasă, tip, categorie. Mag. nem (Cihac, II, 518; Tiktin), fără îndoială în relație cu sl. nĕmŭ „barbar”, cf. neamț; e posibil ca rom. să provină direct din sl. – Der. nemeș (var. neameș, ne(a)miș), s. m. (Trans., nobil, aristocrat), din mag. nemes; nemeșesc, adj. (aristocratic, nobiliar); nemeșie, s. f. (noblețe); nemeșug, s. n. (înv., noblețe), din mag. nemesség; nemeț, s. n. (generație, genealogie; familie, casă); nemenie, s. f. (rasă, castă, soi); nemotenie, s. f. (rudă); înemuri, vb. refl. (Mold., a se înrudi); nemureală (var. nemurenie), s. f. (Mold., înrudire). – Neam, adv. (deloc), pe care dicționarele obișnuite să-l confunde cu cuvîntul anterior, pare legat de mag. nem „nu” (Graur, GS, VI, 35; Gáldi, Dict., 95).

NEAM ~uri n. 1) pop. Totalitate a oamenilor de o anumită naționalitate; seminție; popor; norod. * De ~ (sau de ~ul lui) de origine; de naționalitate. 2) ist. Organizare obștească principală a comunei primitive (bazată pe rudenie de sânge); gintă. 3) Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; seminție; familie. * ~ul omenesc specia umană; omenire. Din ~ în ~ din generație în generație. ~ de ~ul cuiva (sau ~ de ~) din tată-n fiu; din moși-strămoși. 4) Persoană de origine comună sau înrudită prin alianță; membru al aceleiași familii; rudă. * A fi (de un) ~ cu cineva a fi rudă cu cineva. A se face ~ cu cineva a deveni rudă cu cineva; a se înrudi. A fi ~ după Adam a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 5) înv. Proveniență socială. * De ~ bun (sau ales, mare) se spune despre cineva, care aparținea păturii sociale de sus. De ~ prost se spune despre cineva, care provenea din păturile de jos. 6) Grup de ființe sau de obiecte ce se caracterizează printr-o anumită însușire; fel; categorie; soi; gen; specie. * Cu tot ~ul cu toții câți sunt; împreună. De tot ~ul a) de diferite naționalități; b) de toate felurile; fel de fel. Fără ~ și fără țară se spune despre cineva care nu-și cunoaște originea. /<ung. nem

neam1 s.m. sg. (înv. și reg.) partea de țarină pe care o lucrează o familie.

neam n. 1. gen, specie: neamul omenesc; 2. rassă, popor: neamul indo-european; 3. națiune: neamul românesc; 4. generațiune, familie: un om de neam prost; 5. soiu: alege alt neam de pește PANN; 6. origină nobilă: om de neam; 7. Mold. rudenie: înconjurat de neamuri, feciori, nepoți și gineri AL.; 8. pl. neamuri, boierii de neam, deveniți în urmă simpli agricultori și constituind o clasă de contribuabili aleși de Const. Mavrocordat dintre mazili; 9. aristocrație: m’aș însura să intru în neamuri AL. [Ung. NÉM]. ║ adv. 1. nimeni: neam de neamu meu n’a mai văzut; 2. nimic: nu zise neam.

neam (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. nem. V. nemeș). Rasă, popor, familie de popoare: neamu românesc, latin, aric. Gen, specie: neamu omenesc, al cîneluĭ, al braduluĭ. Generațiune, familie: om de neam prost. De neam, nobil: om de neam. Rudă, rudenie, persoană înrudită: un neam al meŭ, niște neamurĭ ale mele. Pl. Boierĭ de neam care ajunsese simpli agricultorĭ și formaŭ o clasă de contribuabilĭ aleșĭ de Constantin Mavrocordatu dintre mazilĭ (V. mazil). Neam de neam, nimenĭ din neam: neam de neamu luĭ n’a maĭ văzut asta. Neam de (Pop.), nimica, de loc: Este ceva de mîncare? Nicĭ neam de mîncare! Aĭ bani? Neam! (Tot așa, it. niente, nimic, din ne gente, nicĭ gente, nicĭ neam).

neam adv. v. DEFEL. DELOC. NICICUM. NICIDECUM. NIMIC.

neam s. v. GENERAȚIE. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PROVENIENȚĂ. SEX.

NEAM s. 1. seminție, trib, (înv. și pop.) sămînță. (Din ~ hunilor.) 2. popor, populație, seminție, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (Un ~ de viteji.) 3. națiune, popor, (înv. și pop.) norod, (înv.) limbă, seminție. (~ul românesc.) 4. seminție, spiță, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din același ~.) 5. rubedenie, rudă, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~uri foarte apropiate.) 6. familie, viță, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu tot ~ lui.) 7. familie, sînge. (E din ~ nostru.) 8. categorie, chip, fel, gen, soi, sort, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~urile de fructe.)

neamuri s. pl. v. ARISTOCRAȚIE. BOIERIME. NOBILIME.

neám, neamuri, s.n. – 1. Popor, națiune. 2. Rudă, rudenie, familie. „Neamul, familia mare, patriarhală și virilocală” este instituția de bază a societății tradiționale maramureșene (M. Pop, 1980): „Hai la popă să videm / Care din ce neam suntem; / Di la popă la-mpăratu, / Că nouă ni-i neam tot satu” (Bilțiu, 1990: 115); „Tătă lumea-i dintr-un neam, / Numa eu pe nimeni n-am” (Ștețco, 1990: 199). În expresia a duce neamul = a perpetua spița. ♦ „Neamul era format din două jumătăți: cei vii și cei morți, strămoșii, după cum lumea se împarte în două: lumea albă și lumea de dincolo (M. Pop, 1980: 10). – Din magh. nem ”gen, specie, sămânță, soi, viță„ (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA); ”E posibil ca rom. să provină direct din sl. němǔ „barbar” (DER). Cuv. rom. > magh. nyám (Bakos, 1982: „Román eredetu”).

neám, -uri, s.n. – 1. Popor, națiune. 2. Rudă, rudenie, familie. „Neamul, familia mare, patriarhală și virilocală” este instituția de bază a societății tradiționale maramureșene (M. Pop): „Hai la popă să videm / Care din ce neam suntem; / Di la popă la-mparatu, / Că nouă ni-i neam tot satu” (Bilțiu 1990: 115); „Tătă lumea-i dintr-un neam, / Numa eu pe nimeni n-am” (Ștețco 1990: 199). ♦ „Neamul era format din două jumătăți: cei vii și cei morți, strămoșii, după cum lumea se împarte în două: lumea albă și lumea de dincolo (M. Pop 1980: 10). – Din magh. nem ”gen, specie, sămânță, soi, viță„ (propus de Cihac și Tiktin, preluat de DEX); ”E posibil ca rom. să provină direct din sl. němǔ „barbar” (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (nyám) (Bakos 1982: „Román eredetu”).

AUDAX IAPETI GENUS (lat.) cutezătorul neam al lui Iapet – Horațiu, „Ode”, I, 3, 27. Aluzie la Prometeu, fiul lui Iapet. Epitet dat cutezătorilor.

NEAMUL ROMÂNESC, ziar editat la București (1906-1940, cu unele întreruperi) de N. Iorga. A militat pentru desăvârșirea unității politice a poporului român; în ultimii ani a avut o pronunțată atitudine antifascistă. Ziarul a editat și un supliment, „Neamul românesc literar”, condus tot de N. Iorga, care a apărut la Vălenii de Munte, în două serii (1908-1912 și 1925-1926). Printre colaboratori: G. Topîrceanu, A. Cotruș, Elena Farago, V. Bogrea, I. Ciorănescu, I.E. Torouțiu, N. Cartojan.

ia, neamule! expr. v. ia cu pâine, neamule!.

ia cu pâine, neamule! expr. (înv.) este folosită de negustorii ambulanți și precupețe care reclamă pentru desfacerea produselor comercializate.

neam de târlă expr. peior. (om) bădăran, mitocan, prost crescut.

neamule! interj. cuvânt de adresare folosit de infractori între ei.