neagă definitie

3 intrări

25 definiții pentru neagă

NEÁGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.[1]
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEÁGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
NEÁGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.
neágă (pop.) s. f.
neágă-reá (pop.) s. f., art. neága-reáua
negá (a ~) vb., ind. prez. 3 neágă
neágă s. f.
negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă
NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.
A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține
NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.
NEÁGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.
A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare
neágă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.
neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].
neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].
negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.
neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.
2) *neg, a v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.
NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

neagă dex

Intrare: neagă
neagă substantiv feminin
Intrare: nega
nega verb grupa I conjugarea I
Intrare: neagă-rea
neagă-rea (numai) singular substantiv feminin