NEABĂTÚT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + abătut.

NEABĂTÚT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abătut.

NEABĂTÚT, -Ă, neabătuți, -te, adj. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; ferm, dîrz, neclintit, consecvent. Era... neabătut din drumul cel drept, în care îl călăuzea o neprihănită conștiință. NEGRUZZI, S. I 244. – Pronunțat: ne-a-.

neabătút (ne-a-) adj. m., pl. neabătúți; f. neabătútă, pl. neabătúte

neabătút adj. m. (sil. ne-a-), pl. neabătúți; f. sg. neabătútă, pl. neabătúte

NEABĂTÚT adj. 1. v. hotărât. 2. v. ferm.

NEABĂTÚT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la abătut) Care nu se abate de la linia de conduită; credincios concepțiilor sale; consecvent. [Sil. ne-a-] /ne- + abătut

NEABĂTUT adj. 1. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, intransigent, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, statornic, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 2. ferm, hotărît, neșovăielnic, neșovăitor, sigur. (Cu pași ~.)