NEÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, neîngăduitori, -oare, adj. Care nu îngăduie (1); p. ext. care nu iartă ușor; intransigent. [Pr.: -du-i-] – Pref. ne- + îngăduitor.

NEÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, neîngăduitori, -oare, adj. Care nu îngăduie (1); p. ext. care nu iartă ușor; intransigent. [Pr.: -du-i-] – Ne- + îngăduitor.

*neîngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. neîngăduitóri; f. sg. și pl. neîngăduitoáre

neîngăduitór adj. m., pl. neîngăduitóri; f. sg. și pl. neîngăduitoáre

NEÎNGĂDUITÓR adj. intolerant, intransigent, necruțător, neiertător, neîndurător, nemilos, netolerant, (înv.) nesuferitor. (Om ~ cu cei necinstiți.)

Neîngăduitor ≠ tolerant

NEÎNGĂDUITOR adj. intolerant, necruțător, neiertător, neîndurător, nemilos, netolerant, (înv.) nesuferitor. (Om ~ cu cei necinstiți.)