NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Relativ la nas, din nas, al nasului. Cavitate nazală. 2. (Despre sunetele limbii) Care se pronunță pe nas, cu scurgerea aerului expirat prin fosele nazale. Vocale nazale. «M» și «n» sînt consoane nazale. ▭ În timpul acestei ocluziuni vălul palatului e coborît și curentul fonator poate trece liber prin nas, ceea ce explică numele de consoane nazale ce se dă lui «m» și «n». GRAM. ROM. I 69. ♦ (Substantivat, f.) Consoană nazală. Am să-i aranjez eu pe parveniții cari... au pierdut pe «r» și au cîștigat secretul nazalelor pariziene. CARAGIALE, O. VII 334.

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazál adj. m., pl. nazáli; f. sg. nazálă, pl. nazále

NAZÁL, -Ă adj. 1. Relativ la nas, al nasului. 2. (Despre sunetele limbii) Pronunțat pe nas. // s.f. 1. Consoană nazală. 2. (Ist.) Armătură a coifului care apără nasul. [< fr. nasal, cf. lat. nasalis < nasus – nas].

NAZÁL, -Ă I. adj. 1. relativ la nas. ◊ (s. n.) os mic, pereche, în compunerea scheletului nasului. 2. (despre sunetele vorbite, voce) emis pe nas. ◊ (s. f.) consoană nazală. II. s. n. armătură a coifului care apăra nasul. (< fr. nasal)

NAZÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de nas; propriu nasului. Respirație ~ă. 2) și adverbial (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează cu expirarea aerului. Sunet ~. 3) Care este propriu vocii sau sunetului emis pe nas. Timbru ~. /<fr. nasal

nazal a. 1. ce ține de nas: fose nazale; 2. care se pronunță din nas: vocală, consoană nazală.

* nazál, -ă adj. (lat. nasalis). De la nas: fosele nazale. Gram. Pronunțat pe nas: consonantă nazală. S.f. Literă nazală. S.n., pl. urĭ și e. Prelungire a coifuluĭ care, în vechile armaturĭ, apăra nasu. Adv. Pe nas: a vorbi nazal.

NAZÁL, -Ă adj. (< fr. nasal, cf. lat. nasalis < nasus – nas): în sintagma consoană nazală (v.).