navigație definitie

17 definiții pentru navigație

NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial (1) pe apă, călătorie facută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.
NAVIGÁȚIE s. f. Faptul de a naviga; știința și tehnica de a conduce o navă către un punct dat, pe un drum precis și dinainte stabilit; ramură a transporturilor și comunicațiilor, pe apă și în aer. Navigație fluvială. Navigație maritimă. Navigație aeriană. – Variantă: (învechit) navigațiúne (GHICA, S. 250) s. f.
navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)
navigáție s. f. (sil. -ți-e), art. navigáția (sil. -ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (sil. -ți-i-)
NAVIGÁȚIE s. 1. v. nautică. 2. (MAR.) plutire. (În timpul ~ pe mare.) 3. (AV.) zbor. (~ pe ruta Roma-Paris.)
NAVIGÁȚIE s.f. Faptul de a naviga, navigare; arta și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă; ramură a transporturilor și a comunicațiilor pe apă și în aer. [Gen. -iei, var. navigațiune s.f. / cf. it. navigazione, lat. navigatio].
NAVIGÁȚIE s. f. 1. conducere a unei (aero)nave; navigare. 2. știința și tehnica de a conduce o (aero)navă; nautică. 3. ramură a transporturilor și a comunicațiilor pe apă și în aer. (< fr. navigation, lat. navigatio)
NAVIGÁȚIE ~i f. 1) v. A NAVIGA. 2) Transport efectuat cu nave sau cu aeronave. ~ maritimă. ~ aeriană. 3) Știință care se ocupă cu studiul conducerii navelor. /<fr. navigation, lat. navigatio, ~onis, it. navigazione
navigați(un)e f. 1. acțiunea de a naviga: navigațiune maritimă, fluvială; 2. arta, meseria navigatorului.
* navigațiúne f. (lat. navigátio, -ónis). Acțiunea saŭ arta de a naviga: navigațiune fluvială, maritimă, submarină, aeriană. – Și -áție. Originea navigațiuniĭ se perde în noaptea timpurilor, și istoria progresuluĭ eĭ e tot una cu a civilizațiuniĭ. Din epoca cea maĭ depărtată se găsește trunchiu de copac scobit, de care se servesc chear azĭ indigeniĭ din Oceania. Istoria navigațiuniĭ cuprinde doŭă era distincte, dintre care prima străbate toată antichitatea și se perde în timpurile de barbarie care aŭ urmat imperiu roman. Lipsițĭ de busolă, navigatoriĭ de atuncĭ se depărtaŭ rar de coaste. Cea maĭ mare călătorie pe care o amintește istoria e cea pe care aŭ în prejuru Africiĭ, din ordinu regeluĭ Egiptuluĭ Necao II, corăbiile feniciene. La începutu secululuĭ 14 după Hristos, invențiunea busoleĭ, care permise în fine navigatorilor să străbată oceanu, înseamnă a doŭa eră a navigațiuniĭ. La 1492, Hristofor Columb descoperi America; la 1498, Vasco de Gama trecu Capu Buneĭ Speranțe, și, la 1419, Magellan făcu prima călătorie în prejuru lumiĭ. Întrebuințarea aburuluĭ la navigațiune, suprimînd pînza și permițînd a înfrunta inconstanța vînturilor, a dar naștere uneĭ noĭ dezvoltărĭ a navigațiuniĭ. V. marină.
NAVIGAȚIE s. (MAR.) 1. nautică, (înv.) corăbierie. (A studia ~.) 2. plutire. (În timpul ~.)
METODĂ DE NAVIGAȚIE AERIANĂ mod teoretic recomandat de asigurare a deplasării în zbor. Cele mai importante metode de navigație aeriană sunt: metoda navigației observate (cuprinde ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian determinat de două sau mai multe puncte, precum și aflarea poziției aeronavei prin compararea reperelor de la sol cu o hartă, direct cu ochiul liber sau cu instrumente optice adecvate acestui scop, oferind avantajul siguranței poziției aeronavei prin identificarea reperelor), metoda navigației estimate (ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian stabilit între două sau mai multe puncte și determinarea poziției aeronavei cu ajutorul indicațiilor instrumentelor de ord și a calcului, fără a se face referire la reperele de pe sol), metoda navigației radioelectrice (utilizează posibilitățile electronicii pentru determinarea elementelor necesare deplasării pe un traiect aerian, putând fi „de bord” – când elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la bordul areonavei, sau „de sol” – dacă elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la sol), metoda navigației astronomice (ansamblul procedurilor care asigură determinarea poziției aeronavei și urmărește un traiect determinat, prin observarea aștrilor cerești cu ajutorul unor instrumente specializate în acest scop), metoda navigației inerțiale (permite determinarea poziției aeronavei și urmărirea unui traiect stabilit prin două sau mai multe puncte exprimate în coordonate geografice, pe baza informațiilor dobândite de forțele de accelerație care acționează asupra celor trei axe ale avionului), metoda navigației izobarice (utilizată în zborurile la mare înălțime deasupra oceanelor și permite controlul aeronavei în direcție prin determinarea derivei acesteia și deci a drumului real urmat din înălțimea citită la altimetrul barometric și radioaltimetru). Precizia cea mai mare în realizarea zborului o prezintă navigația inerțială, cât și cea radioelectrică.
MIJLOC DE NAVIGAȚIE AERIANĂ aparat care asigură elementele necesare aplicării unei metode de navigație aeriană. Mijloacele de navigație aeriană se pot clasifica astfel: mijloace generale sau geometrice (se bazează pe măsurarea diferiților parametri ce depind de forma, dimensiunile și proprietățile solului, din această categore făcând parte: compasele magnetice obișnuite, girocompasele, sistemele direcționale, vitezometrele, altimetrele cu capsulă aneroidă, termometrele aerului exterior, indicatorii de navigație, sistemele inerțiale, cronometrele etc.), mijloace de radionavigație (se bazează pe principii electronice, din această categorie făcând parte: radiogoniometrele, radiofarurile, echipamentele de măsurare a distanței aeronavei etc.), mijloace astronomice de navigație (se bazează pe principiul măsurării parametrilor deplasării aștrilor pe bolta cerească, din această categorie făcând parte: astrocompasul, astrosextantul etc.) și mijloace luminoase de navigație (se bazează pe principiul utilizării energiei luminoase pentru orientare, din această categorie făcând parte: balizajul luminos al pistei de aterizare, farurile de aerodrom și dispozitivul de semnalizare prin sclipiri a poziției aeronavei).
NAVIGAȚIE AERIANĂ știință care se ocupă cu studiul metodelor și practicilor cele mai eficiente de asigurare a deplasării aeronavelor în spațiul aerian în deplină siguranță a zborului. După procedeele utilizate pentru a determina poziția aeronavei și pentru orientarea acesteia pe traseu, se deosebesc: navigația observată (conducere după repere observate cu ochiul liber și confruntate cu harta sau recunoscute din memorie; în caz de vizibilitate redusă sau nulă, este utilizată tot mai rar), navigația astronomică (utilizează determinări în raport cu poziția unor aștri), navigația estimată (poziția navei este determinată în funcție de distanța parcursă, folosind doar instrumentele de bord), navigația radio (utilizează procedee de determinare a poziției aeronavei bazate pe recepționarea a două semnale radio emise de două stațiuni ale căror poziție pe hartă este cunoscută, distingându-se moduri de navigație prin radiolocație, radioelectrică sau radioelectronică, radiomagnetică sau radiogoniometrică).
ACTUL DE NAVIGAȚIE DIN 1651, lege care permitea intrarea în Anglia a mărfurilor din colonii numai pe vase engleze, iar a celor europene numai pe vase engleze sau aparținînd țărilor de unde proveneau mărfurile. A stimulat dezvoltarea flotei Angliei și a subminat puterea maritimă a Republicilor Provinciilor Unite (viitoarea Olandă).
NAVIGÁȚIE (< fr., it., lat.) s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial, călătorie făcută cu o navă. ♦ Transport organizat de mărfuri sau de persoane, pe un itinerar determinat, cu o navă (1). ♦ Călătorie sau transport cu o aeronavă. 2. Știința și tehnica conducerii unei nave sau aeronave, având ca obiect stabilirea drumului ce trebuie să-l parcurgă și determinarea poziției în mers. ◊ N. maritimă = știința și tehnica de a conduce o navă pe mare ș ide a-i stabili poziția la un moment dat. Pentru stabilirea acestei poziții se pot folosi mai multe procedee din care rezultă felul navigației; astfel de deosebesc: n. astronomică, n. costieră, n. cu sondă meteorologică etc. ♦ N. aeriană = știința și tehnica de a conduce o aeronavă, cu referire la alegerea drumului de parcurs și la stabilirea, în momentul dorit, a poziției aeronavei prin folosirea radiolocației, radiogoniometriei etc.

navigație dex

Intrare: navigație
navigație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e