NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.

NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.

NATURALÉȚE s. f. Atitudine naturală (2), lipsă de afectare, de prefăcătorie; calitatea de a fi natural (2), neafectat.

naturaléțe s. f., art. naturaléțea, g.-d. art. naturaléței

naturaléțe s. f., art. naturaléțea, g.-d. art. naturaléței

NATURALÉȚE s. 1. degajare, dezinvoltură, firesc, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.) 2. v. firesc.

NATURALÉȚĂ s.f. v. naturalețe.

NATURALÉȚE s.f. Situația, starea de a fi natural; atitudine firească, lipsită de ipocrizie, de afectare; simplitate. [Var. naturaleță s.f. / cf. it. naturalezza].

NATURALÉȚE s. f. atitudine, comportare firească, lipsită de ipocrizie, de afectare; simplitate, natural (III). (< it. naturalezza)

NATURALÉȚE f. Lipsă de artificialitate; comportare firească; caracter natural. /<it. naturalezza

naturaleță f. calitate naturală: naturaleța expresiunii, a gesturilor.

* naturaléță f., pl. e (it. naturalezza). Naturalitate, calitatea de a fi natural, neschimosit.

NATURALEȚE s. 1. degajare, dezinvoltură, firesc, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.) 2. firesc. (~ unei situații.)