natimă definitie

4 definiții pentru natimă

NÁTIMĂ, natime, s. f. (Regional) Ființă uriașă, înspăimîntătoare; namilă, colos. În poala dealului a întors capul și a zărit natima departe, înfiptă acolo, în gura pădurii, ca un duh rău. POPA, V. 241. – Variantă: nátemă (CONTEMPORANUL, VII 486) s. f.
NÁTIMĂ, natime, s. f. (Reg.) Ființă uriașă; namilă. – Din anatima (puțin folosit).
nátimă, nátime, s.f. (reg.) 1. morman de pietre la hotarul unui loc. 2. namilă, matahală, arătare, monstru. 3. bubă mare și rea.
nátimă f., pl. e și ĭ (din. anatima. V. nătimană). Vest. Morman de petre care simulează mormîntu unuĭ dușman și pe care o femeĭe îl face la hotaru uneĭ moșiĭ și-l tămîĭază pronunțînd blesteme 40 de zile în credință că așa va muri acel dușman. Bubă mare și rea. Monstru, namilă: (și’n est): natima ceĭa de aeroplan.

natimă dex

Intrare: natimă
natimă