NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ Tot natul = fiecare, oricare; toată lumea. – Lat. natus.

NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ Tot natul = fiecare, oricare; toată lumea. – Lat. natus.

NAT s. n. (Transilv., Ban., cu sens colectiv) Om, individ. Așa era de mult popor... Și sfetnici și feciori de crai Și nat de rînd. COȘBUC, P. I 149. ◊ Expr. Tot natul = toată lumea, tot omul, cu toții. Astăzi tot natul este îngrijit a învăța să citească. I. IONESCU, D. 340. Ș-or striga domnii pe noi. Să stăm doi mînă la mînă Tot natu cu pușca plină. HODOȘ, P. P. 219.

nat (pop.) s. m.

nat s. m., pl. nați

NAT s. v. chip, față, figură, individ, ins, neam, om, persoană, rubedenie, rudă, rudenie.

nat s. m. – 1. Individ, persoană. – 2. Rudă, rudenie. – Mr. nat „copil”. Lat. nātus „născut” (Pușcariu 1158; Candrea-Dens., 1208; REW 5851), cf. lat. nati „progenituri, urmași”, în opoziție cu părinți, și prov. nat și nada „fată”. Cf. naște. În Trans., Banat și izolat în Olt. – Der. nată, s. f. (lume). Der. neol. natal, adj., din fr. natal; natalitate, s. f., din fr. natalité; prenatal, adj.

nat m. fecior (în graiul bănățean): fecior de craiu și nat de rând COȘBUC. [Lat. NATUS].

nat m. (lat. nâtus, născut. V. nasc). Trans. Ban. Meh. Serbia. Om. individ. Tot natu, orĭ-cine, toțĭ, toată lumea.

nat s. v. CHIP. FAȚĂ. FIGURĂ. INDIVID. INS. NEAM. OM. PERSOANĂ. RUBEDENIE. RUDĂ. RUDENIE.

nat, s.m. – (înv.) 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, „la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului” (Vulcănescu, 1985: 214). – Lat. natus „prin naștere; născut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA), cf. lat. nati „progenitură, urmași”. Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru „copii de ambe sexe” în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. dacoromân este atestat, rar, și sensul de „copil” sau „născut, fiu”. Sensul de „persoană, ființă, individ” s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu, 1966: 65-66).

nat, s.m. – 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, „la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului; urma stratul cetei de feciori, stratul cetei de oameni vrednici, respectiv stratul cetei de bătrâni, din care erau aleși căpăteniile satului” (Vulcănescu 1985: 214). – Lat. natus „născut”, cf. lat. nati „progenitură, urmași”; Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru „copii de ambe sexe” în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. daco-român este atestat, rar, și sensul de „copil” sau „născut, fiu”. Sensul de „persoană, ființă, individ” s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu 1966: 65-66).

NAT, Yves (1890-1956), pianist și compozitor francez. Carieră de concertist, cu o tehnică inovatoare, apoi de pedagog. Interpret respectând autenticitatea expresivă. Înregistrări (integrala sonatelor de Beethoven, lucrări de Schumann, Chopin, Brahms și Schubert). Creație dedicată pianului și vocii.

Nat, -co v. Ignatie II B 1; III 2.

naț! interj. (intl., înv.) cuvânt întrebuințat de infractori ca semn de recunoaștere, fără a-și divulga numele.