nasture definitie

14 definiții pentru nasture

NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.
NÁSTURE, nasturi, s. m. Disc de metal, sidef, os, lemn etc. care, cusut pe o parte a unei haine și putînd trece printr-o butonieră sau printr-o cheotoare aflată pe cealaltă parte a hainei, servește la încheiatul hainelor (și uneori ca ornament). Bluză rusească, neagră, încheiată cu nasturi de sidef la gît. C. PETRESCU, Î. II 216. Mandarinu-n haine scumpe... cu nasturi de opal. ALECSANDRI, P. III 83. Cu nasturi curați, Pe pept revărsați. TEODORESCU, P. P. 79. ◊ (Poetic) Roua-i nasturi pe verdeață Și Zorilă-n răsărit Joacă-n cîmpul aurit. BOLLIAC, O. 181.
násture s. m., art. násturele; pl. násturi
násture s. m., art. násturele; pl. násturi
NÁSTURE s. (pop.) bumb. (Un ~ la haină.)
NÁSTURE s. v. bulin, cașetă, comprimat, drajeu, hap, pastilă, pilulă, tabletă.
nastúre (násturi), s. m.1. (Înv.) Șiret, panglică. – 2. Buton. – Mr. nastur(e). It. nastro „panglică”, cf. pav. nastol, valtel. nàstola. Rezultatul normal, *nastru, pl. *nastruri, l-a disimilat pe r, de unde nasturi, cu noul sing. reconstituit ca fagure, mugure etc. Sec. XVI. Der. din lat. *nastula (Pascu, I, 124; cf. Pușcariu 1157 și Candrea-Dens., 1209), din gr. νάστουλον (Skok, ZRPh., LIV, 487) sau din got. nostilo (Giuglea, Dacor., I, 382), nu e probabilă. Pentru relația cu it., cf. Tiktin, Meyer-Lübke, ZRPh., XXXII, 462, REW 5840 și Rosetti, II, 80. – Der. înăsturat, adj. (împodobit cu nasturi); năsturel, s. m. (margaretă, Bellis perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a numelui științific al plantei (Candrea). – Din rom. provine bg. nastur (Capidan, Raporturile, 223).
NÁSTURE ~i m. Piesă mică (de os, sidef, metal, lemn etc.) folosită la încheiatul obiectelor de îmbrăcăminte, fețelor de pernă, de plapumă ori ca ornament. /Orig. nec.
nasture m. mic obiect rotund din metal sau os servind a încheia o haină. [It. NASTRO, panglică (dial. NASTOLA, nasture), termen venit în românește pe calea comercială].
násture m. (got. nastilo, șnur, găitan, acușor de împletit, de unde și it. nastro, panglică. Cp. cu brusture). Vest. Bumb, bucată de metal orĭ de alt-ceva care servește ca să țină o haĭnă încheĭată. Est (nastur). Bumb de metal.
NASTURE s. (Transilv., Mold. și Bucov.) bumb. (Un ~ la haină.)
nasture s. v. BULIN. CAȘETĂ. COMPRIMAT. PASTILĂ. PILULĂ. TABLETĂ.
a băga carnea la salam și oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat.

nasture dex

Intrare: nasture
nasture substantiv masculin