narodnic definitie

11 definiții pentru narodnic

NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.
NARÓDNIC1, narodnici, s. m. Adept al narodnicismului. Narodnicii... au fost zdrobiți din punct de vedere ideologic de Plehanov și Lenin. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 105, 1/1.
NARÓDNIC2, -Ă, narodnici, -e, adj. Care aparține narodnicismului, susține narodnicismul, privitor la narodnicism. Afirmația că țărănimea este singura clasă producătoare dovedește... o afirmare fățișă a unei teze narodnice. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 106, 5/4.
naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice
naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; f. sg. naródnică, pl. naródnice
NARÓDNIC, -Ă adj. Referitor la narodnicism, propriu narodnicismului; narodnicist. // s.m. și f. Adept al narodnicismului. [< rus. narodnik < narod – popor].
NARÓDNIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al narodnicismului; narodnicist. (< rus. narodnik)
NARÓDNIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de narodnicism; propriu narodnicismului. /<rus. narodnik
NARÓDNIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al narodnicismului. /<rus. narodnik
NARODNIC adj., s. (POLITICĂ) narodnicist. (Mișcare ~.)

narodnic dex

Intrare: narodnic (adj.)
narodnic adjectiv
Intrare: narodnic (s.m.)
narodnic substantiv masculin