NARÁCLIȚĂ s. v. mânecar, mânecuță, rucaviță.

naraclíță (-é), s. f. – Mînecă la costumul preoțesc. Sl. narąkvica (Tiktin). Sec. XVI, înv.

narácliță, naráclițe, s.f. (înv.; mai ales la pl.) obiecte bisericești; rucavițe (care se îmbracă pe braț).

naracliță f. ornat bisericesc ce se îmbracă pe braț. [Rus. NARAKVIȚA, din slav. RÕKA, mână]. V. rucaviță.

narácliță și -ácviță V. rucaviță.

rucáviță f., pl. e (rus. rukavica, mănușă. V. rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și narácliță și -ácviță (vsl. naronkvica și narakvica). V. mitenă.

naracliță s. v. MÎNECAR. MÎNECUȚĂ. RUCAVIȚĂ.

RUCAVIȚĂ s. (BIS.) mînecar, mînecuță, (înv.) naracliță.

narácliță, naraclițe s. f. (Înv., mai ales la pl.) Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă, care se poartă peste mâneci; rucaviță. [Var.: narácviță s. f.] – Din sl. narakvița.