NARÁȚIE s. f. v. narațiune.

NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

NARÁȚIE s. f. v. narațiune.

NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare a unui fapt, a unui eveniment sau a mai multor fapte sau evenimente într-o desfășurare gradată (și în formă literară); povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

NARÁȚIE s. f. v. narațiune.

NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Relatare, expunere a unui fapt, a unui eveniment; povestire, istorisire (caracteristică mai ales genului epic). Își ilustra narațiunea cu gesturi, strîmbături și schimbări de glas caraghioase. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. – Variantă: (învechit) naráție (RUSSO, O. 52) s. f.

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni[1]

NARAȚIÚNE s. (LIT.) istorie, istorisire, poveste, povestire, (englezism) story, (înv.) spunere. (A publicat o lungă ~.)[1]

NARÁȚIE s.f. v. narațiune.

NARAȚIÚNE s.f. Povestire, istorisire. ♦ Parte a unui discurs în care oratorul expune faptele. [Pron. -ți-u-, var. narație s.f. / cf. lat. narratio, fr. narration].

NARAȚIÚNE s. f. povestire, istorisire. ◊ parte a unui discurs cuprinzând expunerea faptelor. (< fr. narration, lat. narratio)

NARAȚIÚNE ~i f. Relatare a unor fapte într-o formă literară, specifică genului epic (a unei întâmplări, a unui eveniment etc.); povestire. [G.-D. narațiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. narration, lat. narratio, ~onis[1]

narați(un)e f. 1. expunere istorică sau poetică; 2. partea discursului ce conține expunerea faptelor.

* narațiúne f. (lat. narratio, -ónis). Acțiunea de a nara. Lucru narat, povestire. Partea care conține expunerea faptelor într’un discurs. – Și -ație.

NARAȚIUNE s. (LIT.) istorie, istorisire, poveste, povestire, (înv.) spunere. (A ascultat o lungă ~.)