NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche] napolitaine.

napolitán adj. m., s. m., pl. napolitáni; adj. f., s. f. napolitánă, pl. napolitáne

napolitán adj. m., (locuitor) s. m., pl. napolitáni; (locuitoare, produs de cofetărie) f. sg. napolitánă, pl. napolitáne

napolitán adj. m., (locuitor) s. m., pl. napolitáni; adj. f., (locuitoare; produs de cofetărie) s. f. sg. napolitánă, pl. napolitáne

NAPOLITÁNĂ s.f. Produs de cofetărie de formă prismatică sau cilindrică, compus din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. [< fr. napolitaine, cf. Napoli – oraș în Italia].

NAPOLITÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Napoli. ◊ (s. m.) dialect vorbit în (regiunea) Napoli. II. s. f. produs de cofetărie din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. (< fr. napolitaine)

NAPOLITÁNĂ ~e f. Produs de cofetărie preparat din straturi alternative de foi cu umplutură de cremă. /<fr. napolitaine

napolitană, școala ~, școală muzicală localizată la Neapole în sec. 18, cu o remarcabilă contribuție la dezvoltarea operei*. În rândurile pleiadei de compozitori, instrumentiști, soliști vocali, formați la cele patru conservatoare ale orașului, se remarcă A. Scarlatti, Fr. Durante, N. Porpora, J.A. Hasse, G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa. D. Scarlatti (1660-1725) fixează elementele tipice ale operei it.: uvertura* (denumită încă simfonia*) în 3 părți (allegro-grave-presto), distincția netă între recitativ* și arie* (aria da capo*, de formă tripartită ABA și recitativul acompaniat – recitativo strumentato), scriitura orch. elaborată. Trăsătura caracteristică a operei napolitane o constituie maniera de compoziție și execuție vocală denumită bel canto*, în care o pondere deosebită o are evidențierea posibilităților tehnice ale interpreților (prin arii de mare întindere cuprinzând vocalize* ample, triluri*, efecte dinamice etc.) în detrimentul construcției dramatice. Tot în cadrul școlii sunt stabilite criterii ferme de distincție între opera seria și opera buffa (opera „comică”, definită în prima jumătate a sec. 18 prin creația compozitorilor G.B. Pergolesi, N. Piccini, G. Paisiello, D. Cimarosa).