NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

NÁOS, naosuri, s. n. Parte principală a unei biserici, situată în mijlocul clădirii, între altar și pronaos; navă. ♦ Încăpere centrală a unui templu antic, destinată adăpostirii zeului căruia îi era închinat templul. – Din ngr. naós.

NÁOS, naosuri, s. n. Partea de mijloc a bisericilor creștine, cuprinsă între altar și pronaos. Ploaia izbea în naos cu abundență. GALACTION, O. I 80. ♦ Încăperea centrală a unui templu.

náos s. n., pl. náosuri

náos s. n., pl. náosuri

NÁOS s. (CONSTR.) 1. navă, (livr.) cella, (Transilv.) naie. (~ la o biserică creștină.) 2. sanctuar. (~ în templele antice.)

náos (náosuri), s. n. – Nava unei biserici. Mgr. νάος (Gáldi 212). Sec. XVIII. – Der. pronaos, s. n. (atriu), din mgr. πρόναος.

NÁOS ~uri n. 1) Partea centrală a unei biserici ortodoxe (între altar și pronaos); navă. 2) Încăpere a unui templu antic, unde se află statuia divinității. /<ngr. náos

naos n. nava unei biserici. [Gr. mod.].

naós n., pl. urĭ saŭ oase (ngr. și vgr. naós, templu). Lit. Argea, partea bisericiĭ de la tindă pînă la altar. – La uniĭ náos, pl. e.

NAOS s. (CONSTR.) 1. navă, (livr.) cella, (Transilv.) naie. (~ la o biserică creștină.) 2. sanctuar. (~ în templele antice.)