NAMÉSNIC s. m. v. namestnic.

NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

NAMÉSNIC, namesnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). – Din sl. namĕstĕnikŭ.

NAMÉSNIC, namesnici, s. m. (Învechit) Locțiitor al cuiva într-o funcție însemnată (laică sau bisericească). Mai jos decît namesnic nici un străbun nu am. NEGRUZZI, S. II 185.

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

naméstnic s. m., pl. naméstnici

naméstnic1, naméstnici, s.m. (înv.) locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească); mandatar.

naméstnic2, -ă, adj. (înv.) 1. de rang inferior, subordonat. 2. care se comportă necivilizat; brutal, bădăran, grosolan.

naméstnic și -snic m. (vsl. na-mĭestĭnikŭ, rus. namĭestnik, d. mĭesto, loc. V. namestie). L.V. Locotenent, vicar, reprezentant. – Și nă- și ne-.

năméstie, -éstnic V. namestie, -éstnic.