NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile,, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári