NALBÁR s. m. v. nălbar1.

NĂLBÁR1 s. m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s. m.] – Din alb.

NĂLBÁR2, nălbari, s. m. (Reg.) Veterinar. – Din nălban (înv. și reg. „veterinar” < tc.).

NALBÁR s. m. v. nălbar1.

NĂLBÁR2, nălbari, s. m. (Reg.) Veterinar. – Din nălban (înv. și reg. „veterinar” < tc.).

NĂLBÁR1 s. m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s. m.] – Din alb.

NALBÁR, nalbari, s. m. Fluture alb, cu nervuri negre pe aripi, înrudit de aproape cu albinița și ale cărui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi).

NĂLBÁR, nălbari, s. m. (Învechit și arhaizant) Potcovar. Dacă n-oi fi eu vraci bun și nălbar, apoi rămîn oștile măriei-sale fără cai. SADOVEANU, F. J. 32. Acesta e Gîrneață, nălbar vestit pe vremea aceea pînă pe departe, în împrejurimi. HOGAȘ, H. 26. – Variantă: nălbán (PISCUPESCU, O. 211) s. m.

nalbár (fluture) s. m., pl. nalbári

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbár (fluture) s. m., pl. nalbári

nălbár (veterinar) s. m., pl. nălbári

NĂLBÁR s. v. veterinar.

NĂLBÁR ~i m. Fluture de talie mare, cu aripi albe, străbătute de nervuri negre, ale cărui larve se hrănesc cu frunze de pomi fructiferi; fluture-alb. /Din alb

nălbán și -ár V. nalbant.

nălbar s. v. VETERINAR.