NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a fântânilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor și a apelor curgătoare. V. zînă. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume. MACEDONSKI, O. I 63. O fîntînă frumoasă, cu apă limpede ca cristalul, în care se giucau naiadele. RUSSO, S. 41.

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiádă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

NAIÁDĂ s.f. (Mit.) Nimfă, divinitate a izvoarelor și a râurilor. ♦ (Fig.) Femeie foarte frumoasă, grațioasă. [Pron. na-ia-. / < fr. naïade, it. naiadi, cf. lat., gr. naias].

NAIÁDĂ s. f. (mit.) nimfă a izvoarelor și a râurilor. ◊ (fig.) femeie foarte frumoasă, grațioasă. (< fr. naïade)

NAIÁDĂ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Zeiță ocrotitoare a izvoarelor, a râurilor și a fântânilor. 2) fig. Femeie tânără, frumoasă și grațioasă; nimfă. [Sil. na-ia-] /<fr. naïade

naiadă f. Mit. nimfă de ape și de izvoare.

* naĭádă f., pl. e (vgr. naĭás, -ádos, d. náo, curg; lat. náias, náiadis). Mit. Ninfă de rîurĭ și izvoare: naĭadele eraŭ fiĭcele luĭ Joĭe. V. driadă, nereidă.

naiádă, naiade s. f. (În mitologia greacă) Nimfă a izvoarelor, fântânilor și apelor curgătoare, fiică a lui Zeus sau Okeanos. veșnic tinere și frumoase, naiadele erau înzestrate cu darul profeției și dețineau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase. – Din fr. naïade (< gr. Naias).