ciovícă1 sf [At: PRAVILA DE GOVORA, ap GCR 148 / V: ~obiurícă, ~ociurv~, ~omv-, ~onv~, ~ori~, ~orli-, ~ină~, ~vli~, ciuvlícă, țiuvlíc / Pl: ~ici / E: fo] (Om) 1 (Reg) Chiuică (Glaudicium passeriuman). 2 (Reg) Cucuvea (Athene noctuci). 3 (Reg) Pasăre din ordinul picioroangelor, care trăiește pe marginea bălților (Vannellus cristatus) Si: nagâț. 4 (Reg; îc) Ciovlică-de-mare Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă, cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola).

NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic2. ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Probabil formație onomatopeică.

NAGÎ́Ț, nagîți, s. m. Pasăre de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele albe și negre, cu un moț negru în creștet alungit și întors spre frunte (Vanellus vanellus); ciovică. Cîte un stol de nagîți se ridica la depărtări mari dintr-un smîrc. SADOVEANU, O. III 369. Se-ngîn pe luciul apei nagîții și cristeii. NECULUȚĂ, Ț. D. 73. Pe deasupra bălții nagîții se-nvîrtesc. ALECSANDRI, O. 173. ♦ Poreclă glumeață dată în special copiilor (din cauza glasului lor pițigăiat). Taci, nagîțule, nu mai striga atîta că m-ai asurzit! MARIAN, O. II 291. Auzi copil!... Coșcoge nagîț! ALECSANDRI, T. I 345.

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâț s. m., pl. nagâți

NAGÂȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, câine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

nagîț (nagấți), s. m. – Cionică (Vanellus cristatus). Origine necunoscută, posibil expresivă (Tiktin). Este dificilă der. din mag. libuc (Cihac, II, 517) sau din rut. Nogaiec „tătar” (Scriban).

NAGÂȚ1 ~i m. Pasăre migratoare de baltă, de talie mică, cu moț și cu penaj colorat; bibic. /Onomat.

NAGÂȚ2 ~i m. mai ales la pl. reg. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; naz; moft; toană; capriciu. ◊ A-și arăta ~ii. ◊ A avea ~i a fi capricios. /Onomat.

ciovlică f. sau nagăț, pasăre din ordinul picioroangelor, trăiește pe marginile bălților unde se recunoaște repede prin vioiciunea-i și prin strigătul țiuitor ce scoate și care aduce cu al ciovichii (Vanellus Cristatus).

cĭovícă, cĭovlícă și cĭuvícă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu ung. csuvik, ceh. čuvik, nsl. čovink, cucuvea, ca și cu it. ciovetta și civetta, fr. chouette, cucuvea. V. cĭuf 1). Vest. O pasăre acŭatică moțată mare cît turturica (vanellus cristatus), numită și nagîț (Mold.) și libuț (Trans.) Un fel de cucuvea (strix passerina saŭ glaucidium passerinum). Un fel de pescar (pasăre) de mare (glaréola pratincola).

nagî́ț m. (rut. Nogaĭec, Nogaĭ [Tătar], după credința populară că nagîțiĭ arătaŭ Tătarilor năvălitorĭ locu unde se ascundeaŭ Româniĭ. Cp. și cu germ. kiebitz, ung. libuc, libac și bébic, slovac bibic, cr. gibec). Est. Cĭovlică. A țipa ca un nagîț, a țipa continuŭ. (La Berceanu negúĭț, la Cihac și nogîț). V. pasăre.

NAGÎȚ s. (ORNIT.; Vanellus vanellus) (reg.) bibic, ciovică, libuț, cîine-tătăresc, (Mold. și Bucov.) pasăre-tătărească.

NAGẤȚ (probabil formație onomatopeică) s. m. Pasăre migratoare din ordinul caradriiformelor, de c. 40 cm, cu penajul negru-verzui cu luciu purpuriu și cu un moț de pene lungi pe cap (Vanellus vanellus); bibic. Trăiește în fânețe umede, cuibărind pe lângă aproape toate bălțile din România; iarna, majoritatea se îndreaptă către țările din jurul M. Mediterane și S Asiei.

nagâț, nagâți s. m. denumire improprie dată de consumatori batoanelor din piept de pui pané, servite în lanțul de restaurante McDonald’s.