Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

22 defini╚Ťii pentru nafur─â

anaf├│r─â2 sf vz anafur─â
an├ífur─â sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: -for─â, nafor─â, nafur─â / E: vsl ađŻaĐäopa] (Bis) P├óine binecuv├óntat─â care se ├«mparte cre╚Ötinilor la sf├ór╚Öitul liturghiei.
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
AN├üFUR─é s. f. Buc─â╚Ťele de prescur─â, de p├óine care se ├«mpart credincio╚Öilor ortodoc╚Öi la sf├ór╚Öitul liturghiei. [Var.: an├ífor─â, n├ífur─â s. f.] ÔÇô Din sl. (a)nafora.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
AN├üFUR─é s. f. Buc─â╚Ťele de prescur─â care se ├«mpart credincio╚Öilor ortodoc╚Öi la sf├ór╚Öitul liturghiei. [Var.: an├ífor─â, n├ífur─â s. f.] ÔÇô Din sl. (a)nafora.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
AN├üFUR─é s. f. (Cu sens colectiv, ├«n mistica cre╚Ötin─â ortodox─â) Buc─â╚Ťele de prescur─â care se ├«mpart credincio╚Öilor la sf├«r╚Öitul liturghiei. [Musafirii] ├«╚Öi a╚Öteptau r├«ndul ├«n t─âcere, ca ├«n noaptea ├«nvierii, la ├«mp─âr╚Ťirea anafurii. PAS, L. I 105. B─âtr├«nele... ╚Ťineau drumul casei, mestec├«nd anafura sfin╚Ťit─â. DELAVRANCEA, S. 51. ÔÇô Variant─â: n├ífur─â (╚śEZ. V 137) s. f.
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
AN├üFUR─é s. f. Buc─â╚Ťele de prescur─â care se ├«mpart credincio╚Öilor ortodoc╚Öi la sf├ór╚Öitul liturghiei. [Var.: an├ífor─â, n├ífur─â s. f.] ÔÇô Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).
an├ífur─â (p├óine sfin╚Ťit─â) s. f., g.-d. art. an├ífurei
anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei
ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)
an├ífur─â (an├ífure), s. f. ÔÇô P├«ine sfin╚Ťit─â care se ├«mparte credincio╚Öilor dup─â terminarea slujbei. ÔÇô Var. (a)n├ífor─â, nafur─â. ÔÇô Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anafor─â, s. f. (procedeu stilistic, repeti╚Ťie). ÔÇô Mr. anafur─â, megl. naf─âr─â. Ngr. ß╝Ç╬Ż╬▒¤ć╬┐¤ü╬Č ÔÇ×relatareÔÇŁ (Murnu 4); ├«n primul s─âu sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.
AN├üFUR─é f. Buc─â╚Ťi mici de prescur─â, care se ├«mpart credincio╚Öilor dup─â liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora
anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].
nafur─â f. V. anafur─â.
1) an├ífor─â ╚Öi -ur─â f., pl. ─ş ╚Öi e (mgr. anafor├í, oferire, de unde ╚Öi vsl. anafora ╚Öi n├ífora, bg. s├«rb. nafora. V. anafor─â 2 ╚Öi prescur─â. Vest. Un fel de p├«ne pe care preutu ortodox o binecuvinteaz─â la liturghie ╚Öi o ofer─â credincio╚Öilor pref─âcut─â ├«n buc─â╚Ťele. Banu cel de anafor─â, ultimu ban p─âstrat cu ├«ngrijire. Fig. Iron. Buc─â╚Ťic─â de m├«ncare prea mic─â. ÔÇô ├Än est n├ífor─â sa┼ş -ur─â. V. litie.
náfură V. anaforă.
ANAFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)

Nafur─â dex online | sinonim

Nafur─â definitie

Intrare: anafur─â
anafur─â substantiv feminin
anafor─â substantiv feminin
  • pronun╚Ťie: anaf'or─â, an'afor─â
nafur─â substantiv feminin