NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului unele întreprinderi, pământul, unele zăcăminte etc. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la mijloace de producție, bunuri și averi imobile, întreprinderi etc.) A trece în proprietatea statului. La 11 iunie 1948 principalele întreprinderi industriale, de transporturi, precum și băncile au fost naționalizate. 2. (Învechit; neobișnuit) A face național, a imprima un caracter național. Germanii, rușii, ungurii au naționalizat mult limba științifică. IBRĂILEANU, SP. CR. 165. ◊ Refl. pas. Literatura romînească nu se poate naționaliza și înfrumuseța decît prin inspirarea de la literatura populară. IBRĂILEANU, SP. CR. 213.

NAȚIONALIZARE, naționalizări, s. f. 1. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei; trecere a unor bunuri în proprietatea statului. În urma naționalizării, uzinele și fabricile, băncile și transporturile etc. au fost smulse din mîinile capitaliștilor și transformate în proprietate socialistă de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 518. 2. (Învechit; neobișnuit) Imprimare a unui caracter național. În vremea propagandei școalei critice în favoarea naționalizării literaturii... nu se atacă de loc multele piese inferioare străine. IBRĂILEANU, SP. CR. 54.

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. naționalizéz; 3 sg. și pl. naționalizeáză

naționalizáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. naționalizării; pl. naționalizări

NAȚIONALIZÁ vb. a etatiza, (rar) a statiza. (A ~ o uzină.)

NAȚIONALIZÁ vb. v. împământeni, naturaliza.

NAȚIONALIZÁRE s. etatizare. (~ unei întreprinderi.)

NAȚIONALIZÁ vb. I. tr. 1. A trece (mijloace de producție, averi, imobile etc.) în proprietatea statului. 2. (Rar) A imprima un caracter național. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. nationaliser, rus. nationalizirovati].

NAȚIONALIZÁRE s.f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei; trecere în proprietatea statului. [< naționaliza].

NAȚIONALIZÁ vb. tr. 1. a imprima, a da caracter național. 2. a trece (mijloace, bunuri proprietate privată) în proprietatea statului. (< fr. nationaliser)

A NAȚIONALIZÁ ~éz tranz. (pământ, imobile, întreprinderi, mijloace de producție etc.) A trece din proprietate privată în proprietatea statului; a etatiza. [Sil. -ți-o-] /<fr. nationaliser

naționalizà v. 1. a face național, a face să fie adoptat de o națiune; 2. a primi obiceiurile unei națiuni.

* naționalizéz v. tr. (d. național). Fac național, împământenesc, primesc în mijlocu națiuniĭ: un naționaliza un străin. Fac să fie adoptat de popor, de publicu țăriĭ: a naționaliza o marfă, o modă.

NAȚIONALIZA vb. a etatiza, (rar) a statiza. (A ~ o uzină.)

naționaliza vb. v. ÎMPĂMÎNTENI. NATURALIZA.

NAȚIONALIZARE s. etatizare. (~ unei întreprinderi.)

NAȚIONALIZÁRE (< naționaliza) s. f. Acțiunea de a naționaliza. ♦ Procesul de preluare în proprietatea statului a activelor unei companii sau ale unui domeniu de activitate. N. este justificată prin argumente politice și economice. Un argument economic este monopolul național din unele domenii (ex.: electricitate, gaze naturale, căi ferate), caracterizat prin faptul că cererea de viață are are un astfel de volum încât permite funcționarea doar a unei singure companii care să producă sau să distribuie produsele/serviciile la nivelul rentabilității sale minime. În acest fel, proprietatea statului este un instrument pentru instituirea controlului asupra producției și distribuției unor bunuri economice. Alt argument al n. este importanța strategică națională deosebită a unei companii sau domeniu de activitate, care nu pot fi lăsate să funcționeze numai în interes particular.