năzuință definitie

12 definiții pentru năzuință

NĂZUÍNȚĂ, năzuințe, s. f. Dorință puternică și consecventă spre ceva; aspirație, tendință. – Năzui + suf. -ință.
NĂZUÍNȚĂ, năzuințe, s. f. Dorință puternică și consecventă spre ceva; aspirație, tendință. – Năzui + suf. -ință.
NĂZUÍNȚĂ, năzuințe, s. f. Tendință, înclinație puternică și consecventă spre ceva; aspirație. I-ai împărtășit cîte ceva din viața ta și din năzuințele tale. PAS, Z. I 297. Rînd pe rînd îmi înviară Năzuințe frînte-n două, De la satu de sub munte Pînă-n lumea asta nouă. GOGA, C. P. 64.
năzuínță s. f., g.-d. art. năzuínței; pl. năzuínțe
năzuínță s. f., g.-d. art. năzuínței; pl. năzuínțe
NĂZUÍNȚĂ s. v. aspirație.
NĂZUÍNȚĂ s. v. adăpost, azil, refugiu, scăpare.
NĂZUÍNȚĂ ~e f. Dorință puternică; aspirație; tendință. /a năzui + suf. ~ință
năzuință f. aspirațiune: năzuința omului spre bine.
năzuínță f., pl. e. Acțiunea de a năzui, tendență, aspirațiune: năzuința spre maĭ bine. Vechĭ. Scăpare, refugiŭ.
NĂZUINȚĂ s. aspirație, dor, dorință, poftă, pornire, rîvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură.
năzuință s. v. ADĂPOST. AZIL. REFUGIU. SCĂPARE.

năzuință dex

Intrare: năzuință
năzuință substantiv feminin