NĂVĂLITÓR, -OÁRE, năvălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care năvălește (1); agresor, invadator, cotropitor. – Năvăli + suf. -tor.

NĂVĂLITÓR, -OÁRE, năvălitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, armată, stat etc.) care năvălește (1); agresor, invadator, cotropitor. – Năvăli + suf. -tor.

NĂVĂLITÓR, -OÁRE, năvălitori, -oare, s. m. și f. Invadator, cotropitor. Pîrcălabul... vînduse pe domn și trecuse de partea năvălitorilor. SADOVEANU, O. VII 147. ◊ (Adjectival) Ostașul meu Își izbește calul său Peste codrii mișcători De barbari năvălitori. ALECSANDRI, P. II 15.

!năvălitór adj. m., s. m., pl. năvălitóri; adj. f. sg. și pl. năvălitoáre

năvălitór adj. m., s. m., pl. năvălitóri; f. sg. și pl. năvălitoáre

NĂVĂLITÓR adj., s. v. agresor.

NĂVĂLITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care năvălește. /a năvăli + suf. ~tor

năvălitor a. și m. care dă năvală.

năvălitór, -oáre adj. și s. Care năvălește, invadează.

NĂVĂLITOR adj., s. agresor, atacator, cotropitor, invadator. (Armată ~.)