năucire definitie

2 intrări

23 definiții pentru năucire

NĂUCÍ, năucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni năuc; a (se) prosti, a (se) tâmpi; a (se) ameți, a (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) ului. [Pr.: nă-u-] – Din năuc.
NĂUCÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) năuci. [Pr.: nă-u-] – V. năuci.
NĂUCÍ, năucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni năuc; a (se) prosti, a (se) tâmpi; a (se) ameți, a (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) ului. [Pr.: nă-u-] – Din năuc.
NĂUCÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) năuci. [Pr.: nă-u-] – V. năuci.
NĂUCÍ, năucesc, vb. IV. Tranz. A zăpăci (pe cineva), a ameți; a buimăci, a ului. Armele care mi se descarcă aici în groapă, în urechi, mă năucesc și mă înfurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 403. Va rîde de acei ce caută să-l năucească cu niște stropituri ridicule. ALECSANDRI, S. 50.
NĂUCÍRE s. f. Faptul de a năuci; buimăcire, uluire.
năucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucésc, imperf. 3 sg. năuceá; conj. prez. 3 să năuceáscă
năucíre (rar) s. f., g.-d. art. năucírii
năucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năucésc, imperf. 3 sg. năuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. năuceáscă
năucíre s. f., g.-d. art. năucírii; pl. năucíri
NĂUCÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. uimi.
NĂUCÍ vb. v. îndobitoci, prosti, tâmpi.
NĂUCÍRE s. 1. v. buimăcire. 2. v. buimăceală.
A năuci ≠ a dezmetici
A se năuci ≠ a se dezmetici
Năucire ≠ dezmeticire
A NĂUCÍ ~ésc tranz. A face să se năucească. [Sil. nă-u-] /Din năuc
A SE NĂUCÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A deveni năuc; a-și pierde inteligența; a se prosti; a se tâmpi. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci; a se ului. [Sil. nă-u-] /Din năuc
năucì v. a (se) face năuc.
năucésc v. tr. (d. năuc). Zăpăcesc, înebunesc: l-aŭ năucit în bătăĭ, necazurile l-aŭ năucit.
năuci vb. v. ÎNDOBITOCI. PROSTI. TÎMPI.
NĂUCI vb. 1. a (se) ameți, a (se) buimăci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bîigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. și Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (Te-ai ~ de tot!) 2. a stupefia, a uimi, a ului. (Vestea aflată l-a ~.)
NĂUCIRE s. 1. buimăcire, zăpăcire. (~ cuiva.) 2. amețeală, buimăceală, buimăcire, năuceală, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (Stare de ~.)

năucire dex

Intrare: năuci
năuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: năucire
năucire substantiv feminin