năuceală definitie

9 definiții pentru năuceală

NĂUCEÁLĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc (1); stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [Pr.: nă-u-] – Năuci + suf. -eală.
NĂUCEÁLĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc; stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [Pr.: -nă-u-] – Năuci + suf. -eală.
NĂUCEÁLĂ s. f. (Rar) Stare de zăpăceală, buimăceală. Te doare capul cumplit, simți o greutate în tot corpul, o năuceală și te toropește somnul. ȘEZ. I 56.
năuceálă s. f., g.-d. art. năucélii; pl. năucéli
năuceálă s. f., g.-d. art. năucélii; pl. năucéli
NĂUCEÁLĂ s. v. buimăceală.
năuceală f. un fel de ipocondrie.
năuceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a năuci. Năucie, zăpăceală.
NĂUCEA s. amețeală, buimăceală, buimăcire, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (Stare de ~.)

năuceală dex

Intrare: năuceală
năuceală substantiv feminin