năuc definitie

14 definiții pentru năuc

NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Amețit, buimăcit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit. 2. (Înv. și pop.) Nătâng (1), prost, nepriceput. – Din sl. neukŭ.
NĂÚC, -Ă, năuci, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Amețit, buimăcit (din cauza unei emoții puternice, a unei dureri, a unui zgomot etc.); dezorientat, zăpăcit, buimac, uluit, năucit. 2. (Înv. și pop.) Nătâng (1), prost, nepriceput. – Din sl. neukŭ.
NĂÚC, -Ă, năuci, -e, adj. 1. Zăpăcit, buimac; p. ext. nebun. Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul Atîtor lacrimi și sudori cumplite... Năuc se uită-n urma lor norodul. IOSIF, P. 27. Cu-ntunericul în suflet, ca o umbră fără viață, Fără grai, năucă, șade rece ca un stîlp de gheață. NECULUȚĂ, Ț. D. 117. El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea. COȘBUC, P. I 101. ◊ (Substantivat) Un cuconaș... te iubește ca un năuc. ALECSANDRI, T. 140. Desfă, puică, ce-ai făcut Și-mi dă drumul să mă duc C-am ajuns ca un năuc. TEODORESCU, P. P. 307. ◊ (Rar, despre animale) Am încălecat... Calul a pornit năuc. CARAGIALE, P. 39. 2. Prost, nepriceput, tont. Pe cînd el, nesocotitul, ce din fire-i cap năuc, Nu-i în stare să priceapă nici croiala de papuc. BELDICEANU, P. 120. Cuculețule năuc, Cum n-am pușcă să te pușc. ȘEZ. I 46. ◊ (Substantivat) O, mișelule, ticălosule și năucule! mai puțină pricepere decît tine n-are doară nici o gîscă. RETEGANUL, P. I 38. Năucii! le-am arătat eu cine-i mama-pădurii. ALECSANDRI, T. I 421. Năuca mea Făcînd mare foc A ars săul tot. MARIAN, S.45.
năúc adj. m., pl. năúci; f. năúcă, pl. năúce
năúc adj. m., pl. năúci; f. sg. năúcă, pl. năúce
NĂÚC adj. 1. v. zăpăcit. 2. v. uimit. 3. v. buimac.
NĂÚC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Năuc ≠ deștept, inteligent, mintios
năúc (năúcă), adj. – Zăpăcit, bezmetic, greu de cap. Sl. neukŭ „neștiutor”, din učiti „a învăța” (Cihac, II, 214; Tiktin; Conev 99), cf. sb., cr., slov. neuk, pol. nieuk și ucenic. – Der. năuci, vb. (a zăpăci; a înnebuni) din năuc, dar poate cu o interpretare glumeață a sl. naučiti „a învăța, a studia”; năuceală, s. f. (zăpăceală); năucie, s. f. (zăpăceală); năucește, adv. (prostește).
NĂÚC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku
năuc a. și m. stupid. [Slav. NĬEUKŬ, ignorant].
năúc, -ă adj. (vsl. ne-ukŭ, neînvățat, ignorant, d. učitĭ, a învăța, a instrui. V. ucenic). Zăpăcit, cam nebun. V. rătutit.
uc adj., s. v. BLEG, NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
UC adj. 1. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Ce om ~!) 2. năucit, perplex, stupefiat, uimit, uluit. (A rămas ~ la vederea...) 3. amețit, buimac, buimăcit, năucit, tîmpit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat complet ~.)

năuc dex

Intrare: năuc
năuc adjectiv