nătângire definitie

2 intrări

8 definiții pentru nătângire

NĂTÂNGÍ, nătângesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A deveni nătâng (1); a se prosti, a se tâmpi. 2. (Pop.) A se încăpățâna, a se îndărătnici; a se îndârji, a se înverșuna. – V. nătâng.
NĂTÂNGÍ, nătângesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A deveni nătâng (1); a se prosti, a se tâmpi. 2. (Pop.) A se încăpățâna, a se îndărătnici; a se îndârji, a se înverșuna. – V. nătâng.
nătângí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nătângésc, imperf. 3 sg. nătângeá; conj. prez. 3 să nătângeáscă
nătângí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nătângésc, imperf. 3 sg. nătângeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nătângeáscă
NĂTÂNGÍ vb. v. încăpățâna, îndărătnici, îndârji, înverșuna.
A SE NĂTÂNGÍ mă ~ésc intranz. rar1) A deveni nătâng. 2) A stărui într-o acțiune sau într-o atitudine contrar bunului-simț. /v. nătâng
nătîngésc (mă) v. refl. Mă fac nătîng.
nătîngi vb. v. ÎNCĂPĂȚÎNA. ÎNDĂRĂTNICI. ÎNDÎRJI. ÎNVERȘUNA.

nătângire dex

Intrare: nătângi
nătângi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nătângire
nătângire infinitiv lung