NĂTÂNGÍE, nătângii, s. f. (Rar) 1. Lipsă de inteligență, de pricepre; p. ext. faptă, vorbă, atitudine de om nătâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndărătnicie, încăpățânare. – Nătâng + suf. -ie.

NĂTÂNGÍE, nătângii, s. f. 1. Lipsă de inteligență, de pricepere; p. ext. faptă, vorbă, atitudine de om nătâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndărătnicie, încăpățânare. – Nătâng + suf. -ie.

NĂTÎNGÍE, nătîngii, s. f. 1. Neghiobie, prostie. Mintea ta... fiind... în nătîngie, Trebuie ades chemată în orice nevoie nouă Pentru a-i deștepta lenea la vreun ajutor nouă. CONACHI, P. 293. 2. Îndărătnicie, încăpățînare. Cît s-a apărat moș Gheorghe și n-a fost chip să scape! Te poți pune cu nătîngia primarului?! SP. POPESCU, M. G. 22. Nu-i vorbă că și nătîngia unor bătrîni era mare. CREANGĂ, A. 153. Cu toată nătîngia sa, am silit pe grădinarul meu să-mi răsădească de tot soiul de flori. NEGRUZZI, S. I 104.

nătângíe (rar) s. f., art. nătângía, g.-d. art. nătângíei; pl. nătângíi, art. nătângíile

nătângíe s. f., art. nătângía, g.-d. art. nătângíei; pl. nătângíi, art. nătângíile

NĂTÂNGÍE s. 1. v. prostie. 2. (concr.) gogomănie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus!)

NĂTÂNGÍE s. v. încăpățânare, îndărătnicie.

NĂTÂNGÍE ~i f. rar1) Caracter nătâng. 2) Faptă sau vorbă de om nătâng; nerozie. 3) Încăpățânare prostească. /nătâng + suf. ~ie

nătângie f. defectul celui nătâng.

nătîngíe f. (d. nătîng). Defectu de a nătîng.

nătîngie s. v. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE.

NĂTÎNGIE s. 1. neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătîngeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. gogomănie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus!)