NĂTẤNG, -Ă, nătângi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) fără inteligență, fără pricepere; prostănac, neghiob, nătântoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestări, acțiuni ale omului) Fără sens, fără rost, lipsit de rațiune; prostesc. 3. Adj., s. m. și f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neîndemânatic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) îndărătnic, încăpățânat; (om) supărăcios, nervos. – Din sl. netengŭ „leneș”.

NĂTÂNGÍ, nătângesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A deveni nătâng (1); a se prosti, a se tâmpi. 2. (Pop.) A se încăpățâna, a se îndărătnici; a se îndârji, a se înverșuna. – V. nătâng.

NĂTẤNG, -Ă, nătângi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) fără inteligență, fără pricepere; prostănac, neghiob, nătântoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestări, acțiuni ale omului) Fără sens, fără rost, lipsit de rațiune; prostesc. 3. Adj., s. m. și f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neîndemânatic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) îndărătnic, încăpățânat; (om) supărăcios, nervos. – Din sl. netengŭ „leneș”.

NĂTÂNGÍ, nătângesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A deveni nătâng (1); a se prosti, a se tâmpi. 2. (Pop.) A se încăpățâna, a se îndărătnici; a se îndârji, a se înverșuna. – V. nătâng.

NĂTÎ́NG, -Ă, nătîngi, -e, adj. 1. Mărginit la minte, prostănac; neîndemînatic, stîngaci, nepriceput. Frate-meu cel mare, nătîng și neastîmpărat, cum îl știi, fuge la ușă să deschidă. CREANGĂ, P. 27. Da cum focu să nu plîng, C-am luat bărbat nătîng! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. ◊ (Adverbial) Zaharia Duhu trăgea de cravată și rîdea nătîng. C. PETRESCU, R. DR. 312. ◊ (Substantivat) Un ziarist... m-a tratat de nătîng, zicînd că am spus o enormitate. GHICA, S. 2. Mulți nătîngi în lume vor crede nencetat, Că un bătrîn cu mintea întrece pe trei juni. NEGRUZZI, S. II 259. 2. Îndărătnic, încăpățînat. Așa-i; decît, vezi d-ta, bătrînii sînt nătîngi; ei știu una și bună. HOGAȘ, H. 26. Mogorogea, nătîng și zgîrcit cum era, începe a striga la mine. CREANGĂ, A. 109. Măi, măi, măi, că nătîng mai ești... – Cît un catîr și giumătate! ALECSANDRI, T. 1155.

nătấng adj. m., s. m., pl. nătấngi; adj. f., s. f. nătấngă, pl. nătấnge

nătấnga (dans) s. f. art., neart. nătấngă, g.-d. art. nătấngii

nătângí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nătângésc, imperf. 3 sg. nătângeá; conj. prez. 3 să nătângeáscă

nătâng adj. m., s. m., pl. nătângi; f. sg. nătângă, g.-d. art. nătângei, pl. nătânge

nătânga (dans) s. f. art.

nătângí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nătângésc, imperf. 3 sg. nătângeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nătângeáscă

NĂTÂNG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. v. prostesc.

NĂTÂNGÍ vb. v. încăpățâna, îndărătnici, îndârji, înverșuna.

Nătâng ≠ deștept, inteligent

NĂTÂNG ~gă (~gi, ~ge) 1) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob: tâmp; tont; nătărău; netot; nerod; năuc; stupid. 2) Care vădește lipsă de supunere; încăpățânat; îndărătnic. Fire ~gă. 3) rar Care nu are nici un sens; care este fără noimă; nerod. Spaimă ~gă. /<sl. netengu

A SE NĂTÂNGÍ mă ~ésc intranz. rar1) A deveni nătâng. 2) A stărui într-o acțiune sau într-o atitudine contrar bunului-simț. /v. nătâng

nătâng a. Mold. stângaciu: înțelege-mă, ființă nătângă! AL. [Slav. NETŎGŬ, leneș].

nătî́ng, -ă adj. (vsl. ne-tongŭ, leneș, d. tongŭ, viteaz. V. tîng, po-tîng, tînguĭesc, tînjală). Stîngacĭ, nepriceput, bleg, tîng: Mîna stîngă să țĭ-o frîngă, să rîmîĭ cu ĭa nătîngă (P.P. din Orheĭ, Șez. 30, 204).

nătîngésc (mă) v. refl. Mă fac nătîng.

NĂTÎNG adj., s. 1. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălăsman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (Om ~.) 2. adj. neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid. (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O comportare, o faptă ~.)

nătîngi vb. v. ÎNCĂPĂȚÎNA. ÎNDĂRĂTNICI. ÎNDÎRJI. ÎNVERȘUNA.