năsturel definitie

19 definiții pentru năsturel

NĂSTURÉL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaș. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, folosită ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium ojficinale). – Nasture + suf. -el.
NĂSTURÉL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaș. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.
NĂSTURÉL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. Tabăra de soldăței, Așa nalți și subțirei, Și la piept cu năsturei. SEVASTOS, C. 121. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori mici, albe, în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium officinale); creson.
năsturél s. m., pl. năsturéi, art. năsturéii
năsturél s. m., pl. năsturéi, art. năsturéii
NĂSTURÉL s. 1. năsturaș, (reg.) bumbișor, bumbușor. (O hăinuță cu ~ metalici.) 2. (BOT.; Nasturtium officinale) cardama, (reg.) bobâlnic, brâncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.
NĂSTURÉL ~i m. (diminutiv de la nasture) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe și cu fructe silicve, folosită în alimentație și în medicină; măcriș-de-baltă. /nasture + suf. ~el
brâncuță f. Tr. plantă numită obișnuit năsturel. [Alterațiune populară din germ. Brunnenkresse].
năsturel m. mică plantă întrebuințată ca salată și în medicină (Nasturtium). [Fructele plantei sunt cilindrice aducând cu un nasture].
Năsturel m. 1. (Udriște), învățat boier muntean originar din Herești, cumnatul lui Matei Basarab și Mare Logofăt al Țării Românești; a tradus Viețile Sfinților, Varlam și Ioasaf (către 1648); 2. (Const. Herescu), strănepot al celui precedent, Mare Ban al oștirii româneștii, fundatorul Premiului Năsturel al Academiei Române: 4000 și 5000 lei anual și 12.000 quadrienal (1796-1874).
năsturei s. pl. v. GRANAT. SPILCUȚĂ.
NĂSTUREL s. 1. năsturaș, (reg.) bumbișor, bumbușor. (O hăinuță cu ~ metalici.) 2. (BOT.; Nasturtium officinale) cardama, (reg.) bobîlnic, brîncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.
NĂSTUREL (< nasture) s. m. 1. Diminutiv al lui nasture. 2. Mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină târâtoare, ramificată, cu frunze alterne penate și cu flori mici, albe, dispuse în raceme (Nasturtium officinale). Cunoscută din Antichitate ca plantă medicinală și condiment, crește în locuri cu exces de umiditate. Și astăzi este întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (are acțiune diuretică, depurativă, expectorantă, afrodisiacă etc.). Sin. cardamă, măcriș de baltă, iarba voinicului ș.a.
NĂSTUREL (-HERESCU), familie de boieri români din Țara Românească. Mai important: Udriște N. (c. 1596-c. 1658, n. sat Herești, jud. Giurgiu), boier cărturar, cumnatul domnului Matei Basarab. Însemnat rol cultural și politic în timpul domniei acestuia, a îndeplinit și unele misiuni diplomatice. A tradus din slavonește în limba română romanul popular „Vaarlam și Iosaf” și din latină în slavonă, cartea lui Thomas a Kempis, „De imitatione Christi”. Posesorul unei valoroase biblioteci.
NĂSTUREL, Petre Șt. (n. 1923, Paris), istoric român. Stabilit la Paris în 1975. Contribuții în bizantinologie, în domeniul istoriei ecleziastice și a Evului Mediu românesc. („Le Mont Athos et les Roumains. Recherches sur leurs relations du milieu du XIVe siècle à 1654”, „Considerations sur l’idée impériale chez les Roumains”, „Le christianisme roumain à l’époque des invasions barbares. Considerations et faits nouveaux”).
NĂSTURELU, com. în jud. Teleorman, în Câmpia Boian, pe stg. Dunării; 3.063 loc. (2000).
Năstur/eica, -el, -ica v. Nastur 2-4.
Uriil-Năsturel v. Adrian II 4.
năsturel, năsturei s. m. bărbat scund și grăsuț.

năsturel dex

Intrare: năsturel
năsturel substantiv masculin
Intrare: Năsturel
Năsturel
Intrare: Năsturel
Năsturel