NĂSTÁȘNIC, -Ă, năstașnici, -ce, adj. (Reg.) Vioi, zburdalnic, neastâmpărat. – Et. nec.

NĂSTÁȘNIC, -Ă, năstașnici, -ce, adj. (Reg.) Vioi, zburdalnic, neastâmpărat. – Et. nec.

NĂSTÁȘNIC, -Ă, năstașnici, -e, adj. (Ban., Transilv.; despre copii) Care nu poate sta locului, zburdalnic, neastîmpărat. (Adverbial) Unul dintre copilași... îi fură pălăria din cap și fuge cu ea năstașnic. SLAVICI, O. I 69.

năstáșnic (reg.) adj. m., pl. năstáșnici; f. năstáșnică, pl. năstáșnice

năstáșnic adj. m., pl. năstáșnici; f. sg. năstáșnică, pl. năstáșnice

năstáșnic, năstáșnică, (néstașnic, năstáșnică,) adj. (reg.) 1. (despre oameni) vioi, zburdalnic, impulsiv, aprig, neastâmpărat. 2. schimbător, nestatornic. 3. (despre animale) lacom.

năstáșnic, -ă adj. (sîrb. nastašan, id. Cp. cu năstrușnic). Ban. Trans. Zburdalnic.