NĂSIPÍȘ s. n. v. nisipiș.

NISIPÍȘ, nisipișuri, s. n. (Rar) Loc acoperit cu nisip (1); (colectiv) cantitate mare de nisip îngrămădit într-un loc. [Var.: (reg.) năsipíș s. n.] – Nisip + suf. -iș.

NĂSIPÍȘ s. n. v. nisipiș.

NISIPÍȘ, nisipișuri, s. n. Loc acoperit cu nisip (1); (colectiv) cantitate mare de nisip îngrămădit într-un loc. [Var.: (reg.) năsipíș s. n.] – Nisip + suf. -iș.

NĂSIPÍȘ s. n. v. nisipiș.

NISIPÍȘ, nisipișuri, s. n. Loc acoperit cu nisip. Uraganu-acum aleargă pîn’ce caii lui îi crapă Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă, Așternîndu-l peste cîmpii cei odată înfloriți. EMINESCU, O. I 45. (În forma năsipiș) Copiii petreceau la un loc. Se scăldau la năsipișuri, în apa domoală. SADOVEANU, O. VIII 135. – Variantă: (regional) năsipíș s. n.

nisipíș (rar) s. n., pl. nisipíșuri

nisipíș s. n., pl. nisipíșuri

NISIPÍȘ s. (pop.) nisipiște. (Locul cu nisip sau ~.)

NISIPÍȘ ~uri n. 1) Loc nisipos. 2) v. NISIPĂRIE. /nisip + suf. ~iș

nisipiș n. loc nisipos: deșertul nisipișul și-l adapă EM.

nisipíș n., pl. urĭ. Loc nisipos.

NISIPIȘ s. (pop.) nisipiște. (Locul cu nisip sau ~.)