NĂSCOCORÎ́, născocorăsc și născócor, vb. IV. Refl. (Învechit și regional) 1. A se răsti. Se auzeau vorbe răzlețe: ce te născocorăști, să fi venit la lucru. V. ROM. martie 1952, 157. 2. A se făli, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri. Și vedeți-l cum să născocoară, Ca cînd ar îmbuca tot plăcinte. BUDAI-DELEANU, Ț. 402.

NĂSCOCORÎ, născocorăsc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) 1. A se răsti. 2. A se făli, a se îngâmfa; a se lăuda.

NĂSCOCORÎ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna, înfumura, îngâmfa, lăuda, mândri, răcni, răsti, semeți, striga, țipa, urla, zbiera.

născocorâre, născocorâri, s.f. (înv.) 1. lăudare, îngâmfare, fudulire. 2. răstire, înfuriere, mâniere.

născocorî vb. v. FĂLI. FUDULI. GROZĂVI. INFATUA, ÎMPĂUNA. ÎNFUMURA. ÎNGÎMFA. LĂUDA. MÎNDRI. RĂCNI. RĂSTI. SEMEȚI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.