NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.

NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.

NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. 1. Care născocește, descoperă ceva; inventiv. Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ (Substantivat) Inventator; creator. Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89. 2. Care scornește, plăsmuiește lucruri sau vorbe neadevărate, minciuni. (Substantivat) Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430. Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.

născocitór adj. m., pl. născocitóri; f. sg. și pl. născocitoáre

născocitór adj. m., pl. născocitóri; f. sg. și pl. născocitoáre

NĂSCOCITÓR adj., s. 1. adj. v. inventiv. 2. s. v. creator.

NĂSCOCITÓR s. v. inventator.

NĂSCOCITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival pop. 1) Care născocește; care scornește lucruri neadevărate; mincinos. 2) Care creează ceva nou. /a născoci + suf. ~tor

născocitor a. și m. care născocește.

născocitór, -óare adj. și s. Care născocește, inventator. Spirit născocitor, spirit inventator.

născocitor s. v. INVENTATOR.

NĂSCOCITOR adj., s. 1. adj. creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, (înv.) scornaci. (Un spirit ~.) 2. s. creator, făuritor, înfăptuitor, plăsmuitor, realizator, (înv.) săvîrșitor, scornitor, (fig.) făurar. (~ al unui procedeu pentru...)